Procentul de 40%, înaintat de Guvernul PSD, nu mai pare a fi susținut de PNL. Economistul Guda a declarat că procentul este enorm, iar în contextul pandemiei de COVID-19 ”este chiar o sinucidere”.
Înainte de pandemie. Violeta Alexandru, ministrul Muncii, declara că majorarea cu 40% a pensiilor va fi făcută de la 1 septembrie, banii fiind prevăzuți în buget, acuzând, din nou, PSD că întreține o frică la nivel public legată de acest subiect. La mijlocul lunii ianuarie, premierul Ludovic Orban spunea că ”nu e 100% sigur” că pensiile vor fi majorate cu 40% de la 1 septembrie 2020, asigurând, totuși, că acestea vor fi crescute, dar că ”nu vom lua o decizie care să afecteze evoluția economiei pe termen lung”.
Acum. Orban a transmis recent că guvernul are ca obiectiv creșterea pensiilor, precizând că evoluția economiei – la 6 luni, este urmărită cu mare atenție. Pe de altă parte, economiștii atrag atenția asupra impactului majorării veniturilor bunicilor asupra bugetului de stat.
Conform Consiliului Fiscal, o creștere cu 40% a pensiilor din septembrie va avea un impact suplimentar de 24,8 de mld. lei, pentru patru luni din an, iar anii viitori vor fi devastatori pentru buget – 51 mld. lei pentru 2021 şi 81 mld. lei pentru 2022. Cu un nou avertisment a venit economistul Iancu Guda, care susține că procentul este enorm, iar în contextul pandemiei ar însemna ”sinucidere”.
„Am susținut încă de anul trecut că nu este sănătos să creștem pensiile cu atât de mult. 40% este enorm. Acum, în acest context al coronavirusului, este chiar o sinucidere să facem această greșeală enormă, să majorăm pensiile într-un ritm care nu poate fi susținut de economie”, a spus specialistul, la Digi 24.