Pandemia de coronavirus, respectiv izolarea la care a fost supusă toată Europa, a scos la suprafață un fapt foarte neplăcut. Astfel, serviciile de urgență din toată Europa au înregistrat o creștere cu până la 60% a apelurilor făcute de femeile care sunt victime ale violenței conjugale, a informat joi, filiala europeană a OMS, relatează AFP.
Potrivit OMS, violența conjugală împotriva unuia dintre soți sau chiar a copilului tinde să crească în perioadele de criză, mai ales în cazul pandemiei în care ne află și în care toată Europa este obligată să stea în case. Ca și în România, în multe țări europene s-a luat măsura izolării în case a populației.
„Statele membre raportează o creștere de până la 60% a apelurilor de urgență din partea femeilor care sunt victime ale violenței din partea partenerului lor, în luna aprilie a acestui an, în raport cu anul trecut”, a declarat Hans Kluge, directorul filialei europene a OMS.
Violențele conjugale au crescut în toată Europa. „Semnalările sunt în creștere în aproape toate țările”, a subliniat Isabel Yordi, expertă a organizației.
De asemenea, Agenția Națiunilor Unite însărcinată cu sănătatea sexuală și reproductivă (UNFPA) estimeayă că 31 de milioane de cazuri suplimentare de violență domestică vor avea loc la nivel mondial în cazul în care izolarea va fi prelungită cu încă șase luni.
Filiala din Europa a OMS, care se întinde de la Atlantic la Pacific și include 53 de țări diverse, de la Rusia la Andorra, a înregistrat 1,6 milioane de cazuri oficiale de boală Covid-19 și aproximativ 150.000 de decese provocate de virusul ucigaș, arată cifrele organizației.
Înainte de epidemia de coronavirus, care face ravagii în toată lumea, un sfert dintre femei și o treime dintre copiii din regiune au fost supuși violenței de-a lungul vieții.