Papa Francisc va merge în vizită și în Bulgaria, înainte de vizita pe care o va face în România, dar vecinii de la sud de Dunăre nu reușesc să se pună de acord în privința ceremoniilor religioase.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a anunțat miercuri că va accepta o întâlnire a Suveranului Pontif cu Patriarhul Neofit, dar că nu va fi de acord cu oficierea de slujbe comune, la care să participe și catolici, și ortodocși.
Potrivit publicației online Sofia Globe, Biserica Ortodoxă nu va participa la niciun serviciu comun sau rugăciune cu liderul Bisericii Catolice.
Sfântul Sinod de la Sofia i-a scris lui Anselmo Guido Pecorari, Nunțiul Apostolic în Bulgaria, că programul Papei Francisc trebuie coordonat cu autoritățile statului, care l-au invitat în Bulgaria, nu cu Biserica Ortodoxă.
Papa Francisc se va afla în Bulgaria între 5 și 7 mai.
Presa bulgară subliniază că Patriarhul Neofit și ceilalți membri din conducerea Bisericii Ortodoxe Bulgare „au fost pregătiți” să-l primească pe Papa Francisc pentru o întâlnire la sediul Sfântului Sinod pe 5 mai, cum prevede în proiectul de program.
Deși o vizită efectuată de Papa Francisc la catedrala Alexander Nevsky este posibilă, Sfântul Sinod respinge orice propunere de oficiere în comun a unor slujbe.
„(…) am dori să subliniem că orice formă de slujire liturgică sau de rugăciune partajată, precum și purtarea de haine liturgice este inacceptabilă pentru noi, canoanele sfinte nu ne permit acest lucru. (…)participarea Corului Patriarhal este, de asemenea, imposibilă.” Biserica Ortodoxă a Bulgariei
În plus, nu a fost dată nici o binecuvântare clericilor Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru a participa la toate celelalte evenimente ale vizitei Papei Francis în Bulgaria, a precizat Sfântul Sinod.