Sasha, fiica iubitei lui Cornel Galeș, a oferit detalii despre tatăl ei adoptiv. Care a fost ultima dorință a fostului soț al regretatei cântărețe Ileana Ciuculete?
Sasha Mănțoiu, fiica iubitei lui Cornel Galeș, a făcut dezvăluiri despre ultima dorință a tatălui său adoptiv. Cu toate că Galeș avea un copil din altă relație și doi fii vitregi din mariajul cu Ileana, acesta s-a înțeles de minune numai cu fiica Vivianei. Tânăra în vârstă de 21 de ani l-a iubit extrem de tare pe afacerist și îi simte enorm lipsa. Aceasta a fost logodită până de curând, când a decis să-i șocheze pe apropiații săi.
Sasha s-a despărțit de cel cu care credea că-și va lega destinul și se pare că va asculta de ultimul sfat pe care i l-a oferit tatăl ei. Galeș i-ar fi spus să încerce să-și găsească jumătatea în cadrul show-ului Puterea Dragostei, iar acum aceasta se gândește să ia în considerare cele spuse de afacerist. Fiicei Vivianei nu doar că îi surâde ideea, dar a și pus ochii pe cineva din emisiune.
”Cornel (Galeș, n.red) îmi tot spunea să merg la Puterea Dragostei. Nu aveam cum, eram într-o relație pe atunci… Nu se putea, totuși, nu ar fi fost cinstit. Dar, de curând, am decis să ne despărțim, așa că am decis să iau în considerare ultima dorință a lui Cornel pentru mine. Ca să fiu sinceră, am pus ochii pe unul dintre băieți. Philip mi se pare chiar interesant… E adevărat, am văzut că fetele se tot încaieră pentru el, dar eu nu voi ajunge să lupt, la propriu, așa cum fac ele. Eu am o altă armă, sarcasmul, e mult mai bună și, cred eu, va face diferența”, ne-a mai spus Sasha, sperând, din tot sufletul, ca, cât de curând, să fie invitată în emisiunea ”Puterea Dragostei”. ”Poate așa îmi voi găsi jumătatea, că asta îmi doresc. Îmi place să am o relație stabilă”
Sasha Mănțoiu (Sursa: wowbiz.ro)