Registrul Auto Român (R.A.R) este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii. Cine este Radian Tufă, cel care se află la conducerea RAR?
Radian Tufă a fost numit director general al Registrului Auto Român, la începutul lunii februarie. Acesta a mai deținut această funcție și în perioada 2005-2006, perioadă în care a părăsit localitatea natală, Roșiorul, dar nu s-a rupt definit de acesta, deoarece aici a crescut și tot aici și-a dezvoltat prima afacere.
Directorul RAR este absolvent al promoției 1988, al Colegiului Național Anastasescu. A urmat studiile Facultății de Transporturi – AR, din cadrul Universității Politehnice București. Imediat după ce a terminat facultatea, a lucrat ca inginer stagiar în Roșiorii de Vede.
Prima sa firmă privată a fost deschisă în anul 2005 și se ocupa cu reparații de autovehicule. În anul 2005 devine pentru prima dată director general al RAR, părăsind mediul privat pentru acest post, dar și orașul natal. În anul 2006, acesta a avansat în funcție, trecând pe o funcție din administrația publică centrală, de secretar general la Ministerul Transporturilor.
În anul 2012 a trecut iarăși pe mediul privat, activând tot în domeniul transporturilor rutiere, părăsind astfel Ministerul Transporturilor. Această retragere a durat până anul acesta, când l-a înlocuit pe George Dincă, care a demisionat din funcția de director general al RAR.
Din 1994, de când a devenit membru al Partidului Democrat, a rămas fidel acestuia, chiar și la fuziunea acestuia cu PNL, când a devenit și el liberal cu acte în regulă.
În perioada 2000-2004 a fost ales consilier local la Roșiorii de Vede din partea partidului PD. În 2004 a candidat pentru funcția de primar al municipiului Roșiorii de Vede, dar în turul al doilea l-a susținut pe Ion Nuțu, din partea PNL, să câștige alegerile locale.
Radian Tufă s-a mutat la București, unde și-a continuat activitatea politică. Acesta a condus Organizațiile PDL ale sectoarelor 6 și 5, unde a candidat la alegerile parlamentare din 2012 pentru Camera Deputaților.
A revenit la conducerea RAR după 14 ani, fiind o surpriză pentru toată lumea, în special pentru cei care îl cunosc drept un profesionist în domeniul transporturilor rutiere. Este posibil ca pentru Radian Tufă, această funcție să fie doar o rampă de lansare către o alta, din administrația centrală, fiind pregătit profesional și având experiență.