Și-au aruncat vorbe grele, iar din 2013 stau prin tribunale. Scandalul dintre Laura Lavric și sora ei nu este nici astăzi încheiat. Pentru câți bani și-a dat cântăreața de muzică populară aproapele în judecată. „Sunt lucruri care se pot ierta, altele care nu.”
Degeaba le curge același sânge prin vene, căci cele două nu se au ca surorile. Se războiesc de ani buni, s-au și judecat pentru calomnie, iar în 2019 solista voia să își dea sora în urmărire internațională, pentru a lua de la ea banii care i se cuvin.
Laura Lavric s-a judecat mulți ani cu sora ei după ce aceasta a denigrat-o, afirmând public, într-o emisiune TV, că ar fi întreținut relații intime cu mai mulți bărbați contra unor anumite sume de bani sau a unor bijuterii, în anii 90’, pe când cânta într-un restaurant din New York. După lungi amânări, Ecaterina fiind de negăsit, neputând fi citată în dosar, cântăreața a reușit să câștige procesul.
Inițial, artista ceruse daune de 100.000 de euro, dar judecătorii au stabilit o sumă mult mai mică, de 10.000 de euro. Pentru că Ecaterina locuiește în Canada, nu a putut fi executată silit, drept pentru care interpreta de muzică populară a apelat la un avocat care să facă demersurile necesare pentru ca sora ei să fie executată silit.
„Nu vreau să mai vorbesc despre acest lucru, eu nu mai am soră, această persoană nu mai există pentru mine. Am suferit destul”, a declarat Laura Lavric pentru Impact.
La începutul acestui an, Laura Lavric a fost acuzată de patronul unui hotel că ar fi luat în avans de 500 de euro, iar apoi nu s-ar mai fi prezentat la petrecerea de Revelion, unde era așteptată de 200 de persoane.
Laura Lavric s-a apărat atunci, spunând că a avut un conflict cu unul dintre instrumentiștii sălii respective, anunțând că nu va mai cânta. Ba mai mult, cântăreața de muzică populară susține că nu a luat niciun leu avans pentru cântarea cu pricina.