Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, are un salariu dublu față de cel al lui Mircea Badea, coleg cu el la Antena 3. Mihai Gâdea ocupă o funcție foarte importantă în televiziune.
Mihai Gâdea ar avea cel mai mare salariu de la Antena 3. Realizatorul emisiunii ”Sinteza Zilei”, dar și director general al postului TV, are un salariu lunar de de 15.000 de euro.
Mihai Gâdea apare de multă vreme la televiziunea Antena 3, fiind unul dintre angajaţii preferați ai patronului Dan Voiculescu. Mihai Gâdea, înainte să își înceapă cariera în televiziune a fost pastor adventist. Acesta a absolvit Facultatea de Teologie Adventistă.
Un alt salariat al Antenei 3 cu un salariu important este şi Adrian Ursu. Acesta este şi director editorial la Antena 3 şi ar încasa în jur de 10.000 de euro pe lună, potrivit declarației de avere a soției sale.
Mircea Badea, realizatorul emisiunii În gura presei, a dezvăluit recent pe rețelele de socializare suma de tva pe care o plătește, fiind vorba de 8911 de lei. Potrivit unor calcule făcute de către fani și internauți, acesta ar fi luat suma de 8.600 de euro net, pentru luna noiembrie a anului 2019. De astfel, suma ar putea varia în funcție de alte câștiguri separate ale omului de televiziune.
Potrivit sumelor făcute de mai multe site-uri, Mihai Gâdea câștigă aproape dublu, față de salariul lui Mircea Badea. Mircea Badea și-a început cariera în televiziune la mai multe posturi tv, unde a prezentat mai multe feluri de emisiuni. Celebrul jurnalist şi-a făcut debutul în televiziune la Tele 7 ABC, unde a fost descoperit de Jeana Gheorghiu şi Mihai Tatulici.