Până în 2009, Mircea Badea rostea fraza ”Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” la finalul fiecărei emisiuni. Prezentatorul TV s-a lipsit ulterior de ea, mărturisind că nu mai poate înțelege ce reprezintă România. Un an mai târziu, în urma unui protest, a anunțat că va relua cunoscuta frază. Derapajul său să fie și de această dată despre țară?
Pe 7 decembrie 2009, Mircea Badea a anunțat faptul că va renunța la cunoscuta frază pe care o rostea la finalul fiecărei emisiuni (”Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul”), mărturisind că nu mai poate înțelege ce reprezintă România. Pe 12 noiembrie 2010, prezentatorul TV a anunțat în cadrul emisiunii ”Vorbe Grele” realizate de Victor Ciutacu faptul că va relua celebra frază, în urma dozei de energie primite în timpul protestului ”Anti-abuz” de pe 9 noiembrie 2010 în fața CNA-ului.
De această dată, cercul vinovaților se restrânge și îi are în prim plan pe actorii independenți. Badea critică dur inițiativa actorului Marius Manole de a strânge fonduri pentru actorii care lucrează independent. Realizatorul TV susține că nu ar contribui la o asemenea inițiativă.
„Ajutați-ne și pe noi, „independenții”, care o ardeam de dreapta dar nu suntem capabili să dăm meditații. Dați un ban pentru morman! Cât tupeu au javrele astea?!?!?! Le donez o flegmă, fără coronavirus! Pe testate!”, a scris Mircea Badea pe rețelele de socializare.
De altfel, vedeta Antena 3 a dezbătut controvesata problemă și la televizor, în cadrul emisiunii pe care o prezintă. „Toate aceste personalități ale culturii și ale reclamelor la vopsea au decis să tragă un semnal de alarmă față de situația artiștilor din sectorul independent, în campania #ActorIndependent, care-şi propune să strângă donaţii prin cont direct sau prin cumpărarea de bilete la spectacol virtual „inDEPENDENT de chirie”.