Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară semnarea unui acord între MAI și Patriarhia Română care presupune acordarea sprijinului pentru împărțirea Luminii Sfinte și a Sfintelor Paști în noaptea de Înviere, dar și în zilele dinaintea Paștelui.
Acesta a menționat că o sărbătoare atât de importantă precum Paștele nu poate fi neglijată, iar românii vor putea avea în casele lor simbolurile legate de Învierea Domnului. Pentru ca acest lucru să fie posibil, MAI a intervenit în ajutorul Bisericii Române, astfel că anul acesta va intermedia legătura dintre credincioși și biserică.
Marcel Vela a anunțat modalitatea prin care oamenii aflați în spitale şi în zonele aflate în carantină vor primi Lumina Sfântă. Aceasta va fi adusă de către mai multe patrule de poliție la domiciliu. De asemenea, în noaptea de Înviere, românii care nu se află într-una din situațiile menționate mai devreme, vor putea să coboare în apropierea blocurilor în care locuiesc pentru a lua Lumina Sfântă de la voluntarii delegați pentru acest lucru.
Cu privire la pâinea sfințită pe care credincioșii o luau de obicei în noaptea de Înviere, aceasta va fi împărțită în două moduri. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani o vor primi la domiciliu în zilele de vineri, sâmbătă sau duminică, începând cu orele 6:00.
Pentru restul persoanelor sub 65 de ani, cu o stare de sănătate bună, pâinea sfințită va fi împărțită în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul orar 07:00- 17:00, în toate parohiile, în locuri special amenajate:
“Am semnat un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor pentru stabilirea unor acţiuni comune. Având în vedere dorinţa de a se oferi Sfinte Paşti şi Lumina Sfântă s-a stabilit: pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, sfinţită în joia mare, va fi distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, in intervalul 7- 17, în toate parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie, cu distanţa specficată ca la magazinele alimentare.”
Persoanele care vor dori să meargă la biserică pentru a lua pâinica sfințită va trebuie să specifice în declarația pe propria răspundere motivul deplasării: “În declaraţia pe propria răspundere, credincioşii vor trece”ridicarea Sfintelor Paşti” şi vor preciza numele lăcaşului de cult”, a precizat ministrul.