Cetățenii nu mai pot ieși din locuințe decât pentru a merge la serviciu ori pentru câteva scopuri exacte și declarate în scris, într-un formular completat în prealabil. Poliția, Armata sau Jandarmeria fac verificări pe străzi, astfel că documentul, alături de actul de identitate, trebuie să fie în permanență în posesia celor care sunt nevoiți să facă drumuri. Printre prevederi, a existat și una, considerată de oameni vagă: munca agricolă. Ministrul Marcel Vela a venit cu lămuriri în acest sens.
Ordonanța militară numărul 3 a introdus, din 25 martie, cel mai dur regim de izolare pentru cetățeni, de când președintele Iohannis a declarat starea de urgență în România, pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19. Unele prevederi au lăsat loc de interpretări, însă întrebări venite în acest sens au un singur răspuns: dacă nu ai un motiv urgent de a ieși din casă, nu o face.
Dacă este nevoie, trebuie să ai mereu asupra ta fie adeverința de la serviciu, dacă mergi la muncă, fie o declarație pe proprie răspundere în care ai completat în prealabil motivul și durata pentru care ai ieșit din casă. Durata și distanța care sunt permise sunt lăsate la aprecierea autorităților care te controlează, dacă textul de lege nu are specificații. Ținând cont de spiritul acestor restricții, este sigur că ar fi bine să te plimbi cât mai puțin timp și cât mai aproape de locuință.
Ce a rămas în ”coadă de pește” pentru mulți oameni a fost legat de efectuarea muncilor agricole. Drept urmare, ministrul de Interne a clarificat acest aspect.
„Am văzut foarte multe discuții, interpretări, analize cu privire la mersul cetățenilor la muncile agricole. Vreau să le spun românilor că pot merge să-și lucreze pământul. Vreau să le spun românilor că pot merge la țară sau unde au aceste terenuri, livezi, activități de apicultură etc. În Ordonanța Militară sunt exceptați cei care fac activități economice și este scris negru pe alb că pot efectua munci agricole”, a explicat oficialul.