Daniela Crudu a ajuns din nou în atenţia poliţiei. Nu a mai fost implicată în vreun scandal, cum a avut parte mai la începutul anului din partea fostului iubit croat. De data aceasta, în timp ce se afla la o plimbare alături de sora ei Ana, la geamul maşinii şi-a făcut apariţia un poliţist să le verifice dacă au toate actele în regulă, în contextul restricţiilor de circulaţie impuse de autorităţi.
Daniela Crudu a fost abordată de poliţişti în timp ce a ieşit cu sora ei la un magazin. În contextul epidemiei de coronavirus, respectiv a restricţiilor de circulaţie, poliţiştii au fost curioşi să vadă dacă vedeta are ce-i trebuie.
Sigură pe ea ca de obicei, Daniela Crudu a coborât din maşină şi a purtat o conversație cu poliţistul. Vedeta i-a prezentat actele poliţistului după care le-a lăsat să plece.
Imediat după ce Daniela Crudu și sora ei s-au urcat în mașină, după conversația purtată cu poliţiştii, cele două s-au îndreptat spre un supermarket unde au făcut cumpărături. Cele două şi-au făcut aprovizionarea de la magazin, dar nu s-au protejat împotriva coronavirusului. Nu au purtat nici măşti de protecţie, nici mănuşi.
Recent, Daniela Crudu a trăit un coşmar. Iubitul ei a bătut-o bestial după o ieşire într-un club. Daniela Crudu a ajuns astfel în spital. Chiar şi aşa, se pare că vedeta l-a iertat pe fostul iubit croat.
„Daniela Crudu a vorbit cu el, la telefon. S-au înțeles. El va plăti tot ce trebuie pentru ca ea să arate și mai bine ca înainte și, în plus, îi va da o sumă mare de bani, de ordinul câtorva mii de euro pentru ca să îl ierte. I-a promis că nu va mai face niciodată un asemenea gest cu ea, că nu o va mai bate. Ea l-a crezut, îl iubește probabil și, culmea, după ce au terminat de vorbit, râdeau amândoi”, declara în luna februarie un apropiat al vedetei.