Wow, cum a ieșit soția lui Mircea Badea la cumpărături! Jumătatea jurnalistului Mircea Badea se pare că a rămas fără provizii, așa că a fost nevită să iasă din casă pentru a merge la magazin, însă a urmat la perfecție sfaturile autorităților.
Carmen Brumă și-a luat inima-n dinți și a ieșit în mulțime, la magazin. În plină pandemie de coronavirus, vedeta s-a echipat aproape la fel ca un medic aflat în linia I în lupta împotriva coronavirus și a plecat la magazin pentru a-și cumpăra cele necesare.
Vedeta a făcut însă o mini-ședință foto înainte de plecare. Dacă înainte ne obișnuise să facă poze foarte atrăgătoare, în care își expunea trupul foarte bine lucrat, acum situația s-a schimbat. Partenera lui Mircea Badea s-a adaptat vremurilor pe care le trăim pentru a nu-i pune în pericol nicio secundă pe cei dragi, mai ales că are și un copil mic.
Așadar, Carmen Brumă și-a luat un combinezon albastru, pe care a dat mulți bani, și-a pus mască de protecție, ochelari, mănuși și și-a acoperit chiar și capul, înainte de a ieși pe ușa casei. Mai mult, Carmen Brumă a spus că la întoarcere ăși va lăsa încălțările la ușă, pe un preș îmbibat în clor. Iată mesajul care a însoțit fotografiile respective:
„Bine îmbrăcată la cumpărături, varianta de pandemie 2020! Am masca şi mânuşi (placate cu aur probabil, la cât au costat) – nu vă scriu de unde sunt că nu mai au. Pantofi – nu contează că-i las la uşă pe un covoraş îmbibat cu clor”, a scris Carmen Brumă pe reţelele de socializare.