06 apr. 2020 | 16:29

Cel mai bizar pacient COVID-19. Cazul care ridică semne de întrebare cercetătorilor. Dă peste cap tot ce credeam că știm

Știri generale
Cel mai bizar pacient COVID-19. Cazul care ridică semne de întrebare cercetătorilor. Dă peste cap tot ce credeam că știm
Cel mai bizar caz de COVID-19. Pacientul care a ridicat semne de întrebare

Doctorii au în vizor cel mai bizar caz de COVID-19 de până acum. De ce pacientul acesta a trezit semne de întrebare? Ce cred specialiștii despre starea sa de sănătate și cum dă tot ce credeam peste cap?

Cel mai bizar caz de COVID-19

La început multe erau semnele de întrebare, dar ușor-ușor specialiștii au reușit să răspundă oamenilor câtorva dintre ele. Cu toate astea, noul caz de coronavirus dă peste cap unicul lucru care era cert despre COVID-19 de la început și până acum – faptul că animalele nu sunt în pericol. Un tigru de la Grădina Zoologică din Bronx, New York, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Autoritățile federale susțin că acesta este primul caz de infectare înregistrat la un animal din Statele Unite ale Americii, dar și în rândul tigrilor. Nadia, în vârstă de 4 ani, s-a îmbolnăvit alături de alți șase tigri și lei.

Se pare că animalele au fost infectate de către un angajat ale grădinii, asimptomatic. Parcul a fost închis pe data de 16 martie, iar animalul a început să aibă simptome pe data de 27 martie. Reprezentanții grăginii au declarat că felinele sunt îngrijite corespunzător și că se simt bine momentan. Noua descoperire a luat prin surprindere pe toată lumea, mai cu seamă că era cunoscut că animalele nu pot fi afectate.

Un tigru din New York, infectat cu coronavirus

Un tigru din New York, infectat cu coronavirus

Cum se manifestă?

Felinele au dezvoltat de-a lungul timpului o tuse seacă, unele dintre ele pierzându-și pofta de mâncare. În lume au mai fost descoperite câteva cazuri de pisici și câini care au fost infectați. Conform World Organization for Animal Health, cercetătorii au analizat posibilitatea ca numeroase specii de animale să transmită virusul. „Este prima dată când oricare dintre noi şi de oriunde din lume ştie că o persoană a infectat animalul şi că animalul s-a îmbolnăvit”, a spus Paul Calle, veterinar-șef la Bronx Zoo, conform Reuters.

Parteneri
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea unui concert
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro