04 apr. 2020 | 09:23

Ce se întâmplă cu străinii care au rămas fără loc de muncă în România. Este lege

News
Ce se întâmplă cu străinii care au rămas fără loc de muncă în România. Este lege
Iată ce se întâmplă cu străinii care au rămas fără loc de muncă în România

Statul român îi ajută pe străinii care au rămas fără un loc de muncă în România, după ce peste un milion de oameni au fost trimiși în șomaj tehnic, după declanșarea stării de urgență. Statul le oferă oferă acestora protecție socială, potrivit legii.

Iată ce se întâmplă cu străinii care au rămas fără loc de muncă în România

Astfel, cetățenii străini cărora le-au încetat contractele de muncă au posibilitatea de a rămâne pe teritoriul României pentru a găsi un nou angajator, a informat, vineri, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) sau pot beneficia de măsuri de protecșie socială, în cazul în care nu își găsesc un job.

„Inspectoratul General pentru Imigrări informează angajatorii și beneficiarii prestării de servicii că obligațiile ce le revin, în conformitate cu art. 34 din OG nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, se mențin în perioada stării de urgență.

De asemenea, cetățenii străini cărora le-au încetat contractele de muncă au posibilitatea de a rămâne pe teritoriul țării noastre în vederea identificării unui nou angajator și pot beneficia de măsuri de protecție socială în condițiile legii”, se precizează într-un comunicat al IGI.

Iată ce se întâmplă cu străinii care au rămas fără loc de muncă în România

Iată ce se întâmplă cu străinii care au rămas fără loc de muncă în România

Potrivit sursei citate, angajatorul/beneficiarul prestării de servicii care are încadrat în muncă sau detașat un cetățean străin din categoria celor care nu necesită obținerea avizului de muncă, are obligația de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în cel mult 10 zile de la data începerii activității acestora pe teritoriul României, copia contractului individual de muncă, copia actului de detașare, precum și a înscrisurilor care atestă apartenența la una dintre categoriile prevăzute de lege, scrie Agerpres.

De asemenea, precizează IGI, orice modificare sau încetare a contractului individual de muncă încheiat cu cetățeanul străin ori, după caz, încetarea detașării acestuia va fi comunicată atât de către angajator, cât și de către persoana angajată în termenul legal de 10 zile.

Un milion de români trimiși în șomaj tehnic

Ministrul Muncii îi roagă pe angajatori să nu renunțe la angajații lor. ”Avem o estimare de un milion de persoane care ar putea fi beneficiari ai ajutorului nostru, al șomajului tehnic. Dacă angajatorii sunt inima economiei, din punctul meu de vedere angajații sunt oxigenul economiei.

Angajatorii deosebit de strâmtorați în perioada asta trebuie să înțeleagă că afacere lor va merge doar dacă ulterior crizei oamenii vor fi pregătiți de muncă. Nu ne dorim să ajungem în situația în care angajatorii dau oamenii afară, de aceea vom veni cu tot sprijinul nostru”, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Schimbări la plata taxelor. Măsura care intră în vigoare în 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro