În ultima duminică din luna martie, România trece la ora de vară. În noaptea de 30 spre 31 martie, ceasurile de dau cu o oră înainte, astfel că ora 03:00 devine ora 04:00. Schimbarea orei va face ca ultima zi a lunii să aibă 23 de ore, în loc de 24.
Din momentul în care ceasurile vor fi date cu o oră înainte, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de 3 ore până în ultima duminică din luna octombrie, când se va reveni la ora de iarnă.
Oamenii au de obicei nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, dat fiind faptul că trebuie să se trezească mai devreme cu o oră, iar medicii avertizează că schimbarea ritmului biologic ar putea avea efecte mai serioase la persoanele care au probleme de sănătate. În cazul celor care suferă de depresie sau au probleme cardiace, riscul de sinucidere sau de atac de cord este mult mai mare.
Ora de vară a fost propusă pentru prima dată în 1895 de George Vernon Hudson, un entomolog din Noua Zeelandă. Motivul a fost legat de faptul că omul trebuie să beneficieze de cât mai multă lumină naturală în timpul unei zile de lucru.
În Europa a fost introdusă ca o necesitate de război, în timpul Primei Conflagrații Mondiale, pentru economisirea resurselor de cărbune. Primele state care au trecut la ora de vară au fost Germania și Austro-Ungaria, la 30 aprilie 1916. România le-a urmat exemplul un an mai târziu, alături de alte țări.
„De azi se schimbă ora – se dă înainte, ora șapte e deja ora opt și așa mai departe. A trebuit să o facem pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia la electricitate. La început va pricinui totuși încurcături, fără îndoială”, nota regina Maria în jurnalul ei pe 5/18 iulie 1917.
De-a lungul timpului, mai multe țări au renunțat la ora de vară și au revenit la acest format ulterior. În prezent, Islanda este singura țară din Europa care nu folosește ora de vară, iar Rusia a renunțat să mai dea ceasurile înainte în 2001 pentru a nu stresa cetățenii.
Chiar dacă a fost introdusă pentru a fi în beneficiul oamenilor, trecerea la ora de vară a stârnit controverse în timp, iar Parlamentul European a votat în martie 2018 eliminiarea trecerii de la ora de iarnă la cea de vară și invers și introducerea aceluiași timp pe tot parcursul anului. Decizia a fost luată după ce mai multe studii au arătat că schimbarea orei poate afecta sănătatea cetățenilor.