Numărul tot mai mare de persoane infectate cu coronavirus din SUA i-a determinat pe medicii specialişti să încerce să descopere şi alte simptome ale pacienţilor infectaţi cu virusul care face ravagii pe tot globul.
Numărul mare de pacienţi infecaţi cu noul virus i-a făcut pe medicii americani să caute să descopere şi alte simptome ale boli, în afară de cele cunoscute: temperatură, tuse seacă şi probleme de respiraţie.
Academia Americană de Oftalmologie (AAO) recomandă doctorilor din SUA să aibă în vedere mai multe măsuri de protecție pentru noul virus atunci când se ocupă de pacienți infectaţi.
Potrivit AAO, mai multe informații sugerează că virusul poate provoca conjunctivită, denumită în mod obișnuit ochi roșii. această afecţiune este o iritație a ochilor care provoacă înroșirea lor, umflare și în unele cazuri lăcrimare, potrivit abc7news.
Acest ultim simptom observat la persoanele infectate provoacă infectarea prin aer. Cei care au fost depistaţi pozitiv nu au intrat în contact cu alte persoane infectate, ci pur şi simplu au luat din aer virusul ucigaş.
Astfel, AAO arată că persoanele care merg la medic cu ochii roşii, crezând că au conjunctivită, dar care şi tuşesc şi se confruntă cu probleme respiratorii, ar putea fi purtători de COVID-19. Şansele sunt mult mai mari dacă oamenii cu ochii roşii au mers şi în ţări cunoscute cu focare de infecţie.
Potrivit medicilor care au ajuns la concluzia că ochii roşii sunt încă un simptom al infectării cu virusul ucigaş, doar 1 până la 3% dintre persoanele testate au fost detectate pozitive.
„Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt febra, oboseala şi tusea uscată. Unii pacienţi ar mai putea să aibă dureri de cap, congestie nazală, dureri în gât sau diaree. Aceste simptome sunt de obicei uşoare, cu debut treptat. Unele persoane se infectează, dar nu dezvoltă niciun simptom şi nu se simt rău„, informează spitalul Victor Babeş.