21 mart. 2019 | 19:09

De ce te urmăresc ochii din tablourile de pe pereți când te plimbi prin cameră

Știri generale
De ce te urmăresc ochii din tablourile de pe pereți când te plimbi prin cameră
Misterul ochilor din tablouri care te urmăresc a fost elucidat

Te-ai plimbat vreodată prin fața unui tablou și ai avut senzația că ochii din imagine te urmăresc, indiferent de direcția în care te îndrepți? Misterul a fost elucidat recent. Cercetătorii au descoperit ce anume provoacă iluzia optică și cum reușesc artiștii să obțină acest efect.

S-a demonstrat că efectul de vedere ubicuită nu este prea greu de produs, nici măcar de către artiștii fără prea multă experiență. Este nevoie doar de o mică iluzie de adâncime pentru ca privitorul să aibă impresia că persoana din tablou este 3D, deși este evident că a fost pictată pe o pânză 2D. Astfel, privirea din imagine este îndreptată fix către cel care stă în fața tabloului.

Cum se face totuși că ochii te urmăresc, indiferent de direcția în care te-ai îndrepta? Răspunsul a fost dat în urmă cu mai mulți ani de cercetătorii de la Universitatea din Ohio. Aceștia au demonstrat că, indiferent în ce direcție de deplasezi față de tablou, punctele „aproape” și „departe” din imaginea 2D nu se modifică.

Misterul ochilor din tablouri care te urmăresc a fost elucidat

Concret, aceste puncte „aproape” și „departe” sunt definite drept puncte vizibile care, în cazul în care imaginea ar fi fost 3D, ar fi apărut cel mai aproape și cel mai departe de privitor la un unghi dat. Descoperirea a fost rezumată de James Todd, unul dintre cercetătorii care au participat la studiu.

„Ideea e simplă. Indiferent de unghiul din care privești un tablou, acesta rămâne neschimbat. Te uiți la o suprafață plată. Cheia e că punctul apropiat și cel depărtat au rămas aceleași, indiferent de unghiul din care privești imaginea. Atunci când observăm suprafețele reale în mediul natural, informațiile vizuale care specifică punctele apropiate și pe cele depărtate variază atunci când schimbăm direcția de vizionare.

În schimb, atunci când privim un tablou pe un perete, informațiile vizuale care definesc punctele îndepărtate și pe cele apropiate nu sunt afectate de direcția de vizionare. Și totuși, interpretăm această percepție ca și cum ar fi un obiect real”, a declarat cercetătorul.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Salariații care iau mai puțini bani de la 1 ianuarie. Guvernul taie din venituri
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro