21 mart. 2019 | 13:42

Guvernul cedează în fața „furiei galbene”: ce au obținut taximetriștii care au blocat Piața Victoriei

Știri generale
Guvernul cedează în fața

Mii de taxiuri au tras joi pe dreapta, în fața Guvernului, pentru a doua zi consecutiv, pentru a protesta față de ceea ce șoferii numesc „pirateria” din transporturi. Susținuți de sindicatele din domeniu, taximetriștii vor obține ce și-au dorit.

COTAR (Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România) anunțase că va aduce în fața Guvernului 5.000 de mașini, în semn de protest față de pirateria din domeniu. Guvernul i-a primit la negocieri pe reprezentanții confederației, în urma protestului, și a promis că va adopta o Ordonanță de Urgență prin care să înlăture „pirateria” din transportul de persoane în regim de taxi. Actul normativ va avea grave consecințe asupra companiilor de ridesharing precum Uber și Bolt, care rămân la mâna reglementărilor pe care le pregătește Parlamentul.

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului.

„Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane”.
Comunicat Guvern

Guvernul transmite, potrivit Mediafax, că „discuţiile au venit în continuarea întâlnirii avute miercuri cu reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Guvernul României s-a declarat deschis la dialog.

Legea anti-Uber, cerută insistent de transportatori și taximetriști în Piața Victoriei

La protestul de joi din Piața Victoriei au participat transportatori din Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi Bacău, Constanţa, Dolj, așadar și cei care nu se confruntă cu Uber, pentru că serviciul nu e prezent în multe dintre aceste orașe.

pentru că pirateria este problema ţării, nu a Bucureştiului, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

„Cerem ca această activitate neautorizată, nelicenţiată să fie sancţionată. Nu poţi să îţi iei maşina din faţa blocului şi să faci transport de persoane. Altfel, abrogaţi toate legile care sunt pe transport şi facem şi noi acelaşi lucru. Dar nu se poate ca noi să respectăm nişte legi şi alţii să nu le respecte. Iar parlamentarii să ceară un studiu de mobilitate, de oportunitate, şi dacă se dovedeşte că cererea de taxiuri pe piaţă este mai mare decât este acum, putem spori coeficientul de la 4 la mie la 5, la 6 la mia de locuitori. Mâine fiecare poate să îşi deschidă un notariat sau un cabinet medical, fără a avea actele necesare, fără a fi medic sau notar. Ministrul Cuc a spus că săptămâna viitoare se va da ordonanţa care a iniţiată. Uber nu ar trebui să îşi facă lobby la parlamentarii noştri, ca să i promoveze un proiect de lege pentru ei anume. Toate entităţile ar trebui să respecte legile din România. Dacă nu se dă ordonanţa nici săptămâna viitoare, vom veni în toată ţara în număr foarte mare”.
Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR

Transportatorii au decis să iasă din nou în stradă pentru că Guvernul nu a promovat OUG promisă în urmă cu trei săptămâni. Actul normativ va veni cu întârziere, dar va veni.

Digisport.ro
Un milionar român la Paris: ”Bă, ce sărac e ăsta, vai mama lui”. Ce obișnuiește să facă în Capitală: ”E mult mai ieftin”
Stirile PROTV
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Ți-ai pierdut telefonul? Acum îl poți depista și offline. Ce pași trebuie să urmezi
Spynews.ro
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Show-ul grotesc al proxenetului român care a fost condamnat în Marea Britanie. Bărbatul s-a filmat în timp ce arunca cu banii
BZI.ro
Irina Columbeanu este o domnișoară elegantă! Cum arată dormitorul ei din vila în care locuiește
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Laura Cosoi arată TOP la 42 de ani: decoleteu adânc, rochie mulată și transparentă și asta nu e tot. Are patru copii, dar i-a lăsat mască pe mulți cu silueta ei
Parteneri
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Redactia.ro
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce spune artistul: „Suportă cu greu, săraca”
Click.ro
Corespondență din Ungaria după ce Dunărea s-a revărsat. Satul acoperit de ape, în care localnicii au înlocuit mașinile cu bărcile
Digi24
Ce fac BĂRBAȚII cu ANTONIA la Velea la studio: „Genera BANI”! Nimeni n-a avut CURAJ să spună până azi
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Scăpați rapid de scamele de pe hainele negre. Metode testate
EVZ.ro
Lambada se externează după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Cine îi este alături în aceste momente / PAPARAZZI
Spynews
Moment critic pentru Ungaria. Viktor Orban anunță zile grele: NU cerșim!
Capital.ro
La 10 ani după separare, Diana Dumitrescu a dezvăluit adevăratul motiv al divorțului de Ducu Ion. A avut Adela Popescu vreo legătură?
Avantaje
ANUNȚ privind ADEVERINȚELE! TOȚI SENIORII sunt VIZAȚI
Mediaflux
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro