6 greșeli pe care le faci la sală. De ce nu reușești să îți construiești masa musculară

de: Claudiu Surmei
18 05. 2019

Mergi la sală și vrei să îți construiești masa musculară, dar oricât ai încerca, nu vezi niciun rezultat? S-ar putea să comiți mai multe greșeli de care nu știi. Ridicarea greutăților nu este suficientă pentru a avea un corp de invidiat.

Sunt mai multe reguli de care trebuie să ții cont atunci când mergi la sală, dar în același timp este bine să știi ce greșeli trebuie să eviți. Dacă ții cont de ele, rezultatele vor începe să se vadă în scurt timp.

6 greșeli pe care le faci la sală

Nu execuți o varietate de exerciții pentru mușchi

Seturile de exerciții repetate sunt considerate cele maibune pentru dezvoltarea masei musculare, însă acest lucru nu e suficient. Mușchii au nevoie de varietate. Cel mai bine este să folosești geutăți mari și să faci mai puține repetări.

Nu mănânci suficient

Dacă vrei să arăți ca Arnold Schwarzenegger în tinerețe, nu e suficient să tragi de fiare. Mușchii au nevoie de proteine și carbohidrați, combinate într-o dietă echilibrată.

Faci aceleași exerciții

S-ar putea să îți placă să faci același tip de exerciții, dar mușchii se obișnuiesc cu ele și capătă rezistență, așa că ar trebui să le mai combini. Diferența poate fi făcută chiar și de mici schimbări de exerciții.

Faci prea multe exerciții cardio

Nu te axa pe exercițiile cardio. Ele reduc grăsimea din organism, dar nu prea își aduc aportul la dezvoltarea masei musculare. Este recomandat să nu faci exerciții cardio mai mult de 30 de minute.

Te aștepți la rezultate rapide

Din cauză că așteaptă rezultate rapide, mulți renunță să mai meargă la sală după doar câteva ședințe. Un corp perfect nu se modelează peste noapte. În plus, chiar dacă ajungi la aspectul fizic pe care ți-l dorești, trebuie să continui să faci exerciții pentru a te menține așa.

Nu îți monitorizezi progresul

N-o să știi dacă faci progrese dacă nu îți monitorizezi evoluția atunci când mergi la sală. Trebuie să ții evidența tipurilor de exerciții, a numărului de repetiții, a greutăților folosite și a pauzelor pe care le-ai luat.