Bicarbonatul de sodiu este des folosit în gospodării. Acest ingredient este, de fapt, o substanță alcalină cu foarte multe întrebuințări în medicină, dar este utilizat cu succes și pentru a curăța diverse obiecte din locuință. Se prezintă sub formă de pulbere cristalină albă inodoră sau bulgări, dar multă lume nu știe toate întrebuințările acestuia. În materialul următor vă arătăm la ce mai poate fi folosit!
Toată lumea știe că bicarbonatul de sodiu este de mare ajutor într-o casă, la bucătărie sau la lustruirea anumitor obiecte! Luptă împotriva mirosurilor din frigider și curăță rapid oalele și tigăile pline de grăsime! Ceea ce s-ar putea să nu știți este că, de asemenea, bicarbonatul este destul de util pentru o mulțime de alte lucruri prin casă. Gospodinele obișnuiesc să folosească această substanță magică și la curățarea pereților sau la spălarea articolelor vestimentare. Cu toate acestea, există 5 utilizări ale bicarbonatului de sodiu despre care nu știați până acum!
„Bicarbonatul de sodiu nu este toxic. El se poate folosi fără probleme pentru a obţine aluaturi şi blaturi pufoase, la mititei – unde chiar nu înţeleg de ce au interzis cei de la UE folosirea lui. Dar consumat ca medicament, prezintă risc însemnat de supradozare şi, de aici, risc de deces”, a explicat medicul Marius Călinici.
Faceți o pastă groasă de bicarbonat de sodiu și apă. Frecați pasta de bucățile de bandă lipite de geamuri apoi ștergeți cu un burete moale.
Păstrează o cutie de bicarbonat de sodiu în bucătărie, pentru a arunca peste flăcările care ar putea izbucni în bucătărie. Este de mare ajutor dacă nu aveți la îndemână apă.
Puneți o farfurie mică sau un bol care conține jumătate de zahăr și bicarbonat de sodiu. Gândacii sunt atrași de zahăr, dar amestecarea acestuia cu bicarbonat de sodiu este mortală pentru ei.
Păstrați un recipient cu bicarbonat de sodiu în dulapul pentru unelte, pentru a absorbi umezeala care ar putea rugini uneltele, cum ar fi un ferăstrău, un ciocan sau un clește. Îl puteți folosi chiar și la baie, acolo unde umiditatea este mai ridicată.
Presăraţi bicarbonat de sodiu direct pe cuptorul cu microunde sau pe grătar. Lăsați peste noapte, apoi îndepărtați murdăria cu o perie de sârmă și apă fierbinte.