Mulți turiști români care s-au plictisit de destinațiile aglomerate de vacanță aleg să se retragă în zone mai puțin populate. Playtech Știri îți prezintă cinci plaje de vis din apropierea României. Peisajele sunt asemănătoare cu cele din Caraibe. Foto
Una dintre cele mai atractive plaje din regiunea Halkidiki este Karidi. Turiștii vorbesc despre ea întotdeauna în termeni laudativi, comparând-o cu o perlă exotică, pentru că prezintă ape de culoare turcoaz și un nisip alb, fin.
Este ușor de accesat, întrucât se află chiar la capătul orașului Vourvourou. Un avantaj în plus este faptul că, dacă te deplasezi cu mașina, o poți parca într-o zonă ferită de razele solare, plaja fiind înconjurată de o pădure bogată de pini.
Plaja Paradise, care impresionează prin frumusețea sa, se află la nord de Toroni și la sud de plaja Aretes. Își datorează denumirea vegetației luxuriante și dese, apelor de o nuanță de albastru deschis extrem de curată și țărmului nisipos. Este o zonă foarte frumoasă, plaja fiind protejată de munți pe trei laturi.
Ce trebuie să știi este că aici se deplasează, în general, nudiști, fiindcă regiunea este destul de izolată. Pe plaja Paradise, turiștii pot beneficia de multe facilități: baruri pe plajă, taverne și șezlonguri/scaune, teren de volei etc. Tot la dispoziția lor sunt puse și locuri de parcare.
Plaja Mega Portokali se numără, de asemenea, printre cele mai frumoase plaje de pe Sithonia. Este situată la aproximativ 7 km nord de Sarti și la 700 m față de plaja Orange. Nu este semnalată, însă o poți identifica după cantina care se află apropierea autostrăzii.
Există loc pentru parcare în pădurea de pini de lângă plajă. Locul este preferat de foarte mulți turiști, fiindcă se poate sta și la bronzat, dar se poate face și camping.
Klimataria este o plajă pitorească din Sykia și, potrivit unor sondaje, se află în top 10 plaje din Sithonia. Este mică, liniștită, prezintă nisip cu apă puțin adâncă și cristalină. Mulți vin aici pentru snorkelling. Este bine organizată și perfectă pentru familii cu copii, beneficiind de toate facilitățile.
Citește și: Oraşul idilic din Europa în care te cazezi cu un euro. E un loc de vis, zici că eşti în altă lume
Și plaja Tigania impresionează turiștii, având nisip asemănător cu pudra. Apa nu este deloc adâncă, este foarte calmă și nu prezintă deseori valuri. Trebuie să ții cont de faptul că aici sunt foarte multe roci de dimensiuni mari. În jurul stâncilor, sunt mulți arici de mare, însă sălbăticia este iubită de călători.