08 sept. 2019 | 00:28

5 idei de plecat în City Break după încheierea sezonului estival

Știri generale
5 idei de plecat în City Break după încheierea sezonului estival
CIty break după terminarea sezonului estival.

În ce vacanțe City Break poți să mergi după încheierea sezonului estival? Are balta pește, vorba aceea, iar ofertele sunt mult mai avantajoase mai ales din luna septembrie încolo. Pentru cei mai mulți dintre noi, vara înseamnă plajă. Înseamnă odihna de după un an greu de muncă, înseamnă evadare, libertate, ba chiar încetinirea ritmului. Dar vine toamna, care ne prinde cu forțe proaspete și o luăm de la capăt, inclusiv cu descoperirea lumii. Așa că iată cinci idei de city break pentru luna septembrie în cinci dintre cele mai frumoase orașe europene.

5 idei de city break după încheirea sezonului estival

Hamburg, Germania

Cunoscut drept „poarta către lume”, orașul Hamburg este o minune maritimă, un loc unde apele Elbei și ale Lacului Alster nu pot fi nicicum scăpate vederii, indiferent în ce colț te-ai afla. Sigur, te vei vedea adesea tentat să le scapi din raza vizuală, sedus fiind de spectacolele culturale și arhitecturale care-și fac de cap la fiece colț de stradă.

Piața centrală Mönckebergstraße, alături de clădirea primăriei pe care-o adăpostește (reconoscibilă sub numele de Rathaus) e un loc cum nu se poate mai propice pentru a-ți începe voiajul. Continuă apoi cu învecinata piața Rathausmarkt (prea mult ghinion să ai să nu se petreacă acolo vreun eveniment) și, apoi, afundă-te cu totul în istoria locului la Speicherstadt – cel mai mare cartier de depozituri al lumii, aflat exact în port.

Valencia, Spania

Întreabă despre Valencia pe oricine-a ajuns aici și vei vedea în fața ta cum o pereche de ochi ce capătă dimensiunile unei farfurii de supă, acompaniată de un zâmbet fericit, izvorât din amintiri frumoase. Luxuriantul oraș, logodit cu soarele, nu-i obișnuit să rateze ocazii de a cuceri inimi.

Începe prin a urca în Catedrala valenciană, casa Sfântului Graal, și minunează-te la cât de mult verde poate să acopere acest oraș. Coboară apoi în grădinile Turia și descoperă cum albia unui imens râu ce a secat a fost transformată într-un imens parc urban care găzduiește futuristul Oraș al Artelor și Științelor.

Zagreb, Croația

O privire aruncată de-a lungul uneia dintre străduțele colorate și încântătoare din Zagreb ar trebui să fie suficientă încât să nu mai vrei să pleci.

Am ascunde adevărul dacă nu am menționa gloria de care se bucură capitala croată de ceva vreme încoace. Această metropolă situată pe râul Sava și îmbrăcată în acoperișuri roșiatice, adună între aceleași granițe străzile pietruite de Ev Mediu, buticurile-atelier și cafenelele șarmante de unde muzica se rostogolește afară pe străzi.

Așa numitele Orașul de Sus și Orașul de Jos sunt zonele unde se petrec principalele; oprește-te câteva momente în fața porții de piatră a Vechiului Oraș, lasă-te invadad de spectacolele stradale de pe Strossmayer Promenade și încinge-ți telefonul la câteva poze făcute Bisericii Sfântul Mihail. Vezi, apoi, cum te descurci cu belșugul de muzee, plus lacurile Jarun și Budek. La acestea din urmă-i regulă: ziua și festivitatea.

Budapesta, Ungaria

Nici că-și putea găsi capitala Ungariei un loc mai prielnic decât malul Dunării pentru a se instala pentru eternitate și nici că putea face o alegere mai potrivită decât aceea de a arunca în stânga și-n dreapta, intensiv, cu arhitectură splendidă, împrumutată din toate epocile trăite. Baroc, neoclasic, art deco… toate aliniază cu dichis străzile și se asortează de minune la puzderia de cafenele și restaurante.

Înfățișează-te la Palatul Regal, casă a celor mai importante clădiri culturale, pentru a-l părăsi mai apoi în favoarea Casei Terorii – fostul sediu al poliției secrete. Scufundă-te mai pe seară în muzica clasică ce se-aude dintre zidurile Casei Operei, urmând apoi să iei la mână imensele statui din Parcul Memento.

Liverpool, Regatul Unit

E-adevărat, lumea cunoaște orașul Liverpool mai lesne datorită fotbalului și a Beatleșilor, dar ceea ce nu cunosc majoritatea neștiutorilor este tot aici sălășluiește un oraș-port vibrant ce include nu mai puțin de 6 situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO.

Dacă îți permiți s-alunci puțin pe panta istoriei, vei descoperi cel mai vechi Cartier Chinezesc al lumii și poți prea bine afla totul despre trecutul comerciant al orașului din spatele ușilor Muzeului Maritim Merseyside. Abia după ce te-ai pus la punct cu-acestea, n-ai decât să aluneci ușor spre Muzeul Istoriei Beatles sau să umărești un meci ca tot omul, pe stadionul Anfield. De-ți mai rămâne timp, iar curiozitatea clocotește încă-n vene, îngăduie-ți un spectacol la Teatrul Liverpool Empire sau la Filarmonica Liverpool Royal.

O barcă pe apă.

5 idei de city break după sezonul estival.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Banii în numerar, un pericol. Greșelile pe care le fac românii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro