Înainte de Paști, sute de migranți au fost strânși de pe străzi și duși în centrele din țară de care aparțin. La această acțiune a participat Poliția națională, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Poliția Locală.
Cu toate că autoritățile i-au dus pe migranți în centrele din țară de care aparțin, problema nu a fost rezolvată. La Timișoara au început să apară persoane din Asia. Sute persoane, majoritatea afgani, au fost strânse de autorități și trimise spre centrele Inspectoratului General pentru Imigrări din țară.
Acestea dormeau sub poduri sau sub cerul liber și în clădiri abandonate. Pentru o perioadă scurtă de timp, migranții nu au mai fost văzuți în peisajul urban al orașului. Din păcate, acest lucru nu a ținut prea mult. Conform Convenției de la Geneva, aceștia sunt liberi să călătorească unde doresc, așa că revin în oraș mereu.
“Înainte de Paşti, toate persoanele găsite pe raza localităţii au fost transportate la centrele de migranţi de la Şomcuta, de la Rădăuţi, Bucureşti etc. De acolo ei pot să plece, deoarece conform statutului refugiaţilor prin Convenţia de la Geneva, ei sunt liberi să circule din momentul în care intră în ţară. Mai mult, tot Convenţia de la Geneva prevede faptul că atunci când ei traversează ilegal o graniţă, ei nu pot să fie pedepsiţi penal. Ei toţi vor să vină spre Timişoara, ca apoi să încerce să forţeze graniţa spre Occident”, a spus Ovidiu Drăgănescu, subprefectul de Timiş.
Odată cu venirea primăverii, iar vremea de afară fiind mult mai caldă, era de așteptat ca numărul migranților care vor ajunge în țara noastră din Serbia să fie din ce în ce mai mare. Conform subprefectului Ovidiu Drăgănescu, deocamdată situația este sub control la frontieră.
Mai mult de atât, autoritățile susțin că vor repeta acțiunile de dinaintea Paștelui. Zeci de mii de mingranți așteaptă să plece din Serbia spre Occident. Situația acolo nu este deloc liniștitoare. Granița cu Croația, Ungaria și Slovenia este securizată ermetic, iar singura variantă a migranților este România.
“Unii dintre ei mai trec şi frontiera, deşi procentul acesta de trece este tot mai bun din punct de vedere al activităţii Poliţiei de Frontieră. Se resping mult mai multe intrări decât la începutul anului. Vin direct în Timiş pentru că este cel mai accesibil pentru ei frontiera româno-sârbă pe uscat. Pentru restul ţării există un element natural, Dunărea, se trece mai greu, pe de altă parte Bulgaria este şi stat UE, spre deosebire de Serbia”, a spus Drăgănescu.