Douăzeci de cetățeni străini, care au trecut ilegal frontiera în România din Republica Bulgaria, au fost depistați de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Migranții au depistați într-un microbuz înmatriculat în România.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au declanșat, în data de 28.06.2021, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență. În acest fel, în jurul orei 21:00, oamenii legii au oprit un microbuz, înmatriculat în România, în comunicația dintre localitățile Strunga și Răzoare, județul Constanța.
Autovehiculul era condus de un cetățean român, iar la bordul acestuia se afla un grup de 20 de cetățeni străini. Toate persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare, întrucât nu își justificau prezența în zonă. Din cercetări a rezultat că erau 17 cetățeni iranieni și 3 cetățeni irakieni, toți bărbați.
Aceștia aveau vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, traversând fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. În acest caz se efectuează, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migrați și intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Cele 20 de persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, două persoane au fost arestate preventiv, iar o a treia se află sub control judiciar pentru trafic de migranți. Mai mult de atât, migrantul, un cetățean turc, avea de gând să treacă în mod fraudulos frontiera de stat a României spre Ungaria. Scopul acestuia era de a ajunge în Austria.
La data de 2 iunie, inculpatul O. A. l-a contactat pe inculpatul M. A. căruia i-a solicitat să faciliteze transportul unei persoane migrant ilegal, până în Austria, la Viena; M. A. a fost de acord. La data de 10 iunie, inculpatul M. A., care conducea microbuzul de transport persoane marca Mercedes Sprinter, după ce a ridicat mai multe persoane din municipiul Medgidia spre a le duce în Germania, şi-a continuat deplasarea până în localitatea Mircea Vodă de unde l-a preluat pe migrantul ilegal menţionat anterior, apoi şi-a continuat deplasarea până în Cernavodă.
Aici, la volanul microbuzului, s-a urcat inculpatul O. F. care şi-a continuat deplasarea, împreună cu călătorii microbuzului, inclusiv migrantul ilegal, până în apropierea punctului de trecerea a frontierei Nădlac, unde au fost depistaţi de organele poliţiei de frontieră, găsim notat într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.