Conform autorităților, la această oră a fost declanșat planul roșu, după ce 14 muncitori s-au intoxicat, într-o fabrică de mobilă din Câmpia Turzii.Citește mai departe și vezi despre ce este vorba.
Din primele informații de la fața locului, autoritățle au decis să declanșeze Planul Roșu, după ce s-a constatat că cel puțin 14 persoane au suferit intoxicări. Incidentul s-a întâmplat la o fabrică de mobilă din Câmpia Turzii.
Reprezentanții ISU sun că au fost consultate toate 14 persoane, toate sunt conştiente şi cooperante. După activarea planului roşu de intervenţie, urmează să se stabilească câte victime vor fi transportate la spital.
„La nivelul dispeceratului Integrat ISU-SAJ a fost primită o solicitare de la un operator economic situat pe strada Laminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii, care a anunțat faptul că 12 persoane s-ar fi intoxicat cu o substanță.
Toate cele 12 persoane sunt conștiente și cooperante, acuzând stare de rău. Astfel, a fost activat Planul Roșu de intervenție. Spațiul unde aceste persoane lucrau a fost deja ventilat.
La misiune iau parte o autospecială cu apă și spumă, 2 ambulanțe SMURD și 3 echipaje SAJ”, transmite ISU Cluj.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZZARE, ÎN FUNCȚIE DE INFORMAȚIILE DIN TEREN.