Iulia Kelt

Iulia Kelt

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde aveam să lucrez o perioadă la cotidianul local Viața Liberă. Între timp, mi-am ocupat timpul cu bloggingul, ajungând, în 2010, să câștig BLOGWARS, totul că în 2013 să particip din nou și să bifez locul al doilea. În ultimii ani am colaborat cu o serie de publicații online unde am scris despre politică și administrație. La PLAYTECH am ajuns din pasiunea pentru entertainment, știință, dar și tehnologie.
Când nu scriu, fotografiez cu pasiunea unui om care își închipuie că mâine este sfârșitul lumii.

Cel mai lung lanț muntos din lume nu se află pe niciunul dintre continente. Unde îl găsești, de fapt

13 mart. 2024
Cea mai veche brânză din lume: Unde a fost descoperită, cum de a rezistat atâtea sute de ani

Ploaia de 2 milioane de ani: Ce s-a întâmplat cu Terra, legătura cu apariția dinozaurilor

Care este diferența dintre o cometă și un asteroid: Oamenii de știință au răspunsul

Comisia Europeană ia Shein „în vizor”. Ce se întâmplă cu gigantul chinez de „cumpărături ieftine”

12 mart. 2024
Energizantele, la fel de periculoase ca alcoolul, pentru copii și adolescenți. Avertismentul specialiștilor în domeniu

Tot mai multe site-uri care abundă în știri false, pe internet. Fenomenul îngrijorător care a luat amploare

Cel mai mare cal din lume, potrivit Cărții Recordurilor Guinness. Ce înălțime avea, de fapt, Samson

Furt masiv de date de la Google. Cum au pus mâna chinezii pe tehnologii AI de vârf

Cărui stat aparține Antarctica, de fapt, și care este miza pentru această zonă

Cea mai veche bucată de pâine din lume: Câte mii de ani are în spate, ce spun arheologii

Câți pași trebuie să faci zilnic, de fapt. Oamenii de știință au răspunsul

A descoperit-o pe Maria Tănase și a fost inspirație pentru romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”. Chinurile la care l-au supus tovarășii pe Harry Brauner

Fetița care i-a împăcat pe americani cu rușii. Cum

Fetița care i-a împăcat pe americani cu rușii. Cum „a oprit” micuța un război nuclear iminent

11 mart. 2024
Misterul catacombelor din România, „tunelurile dacice”. Sunt mai bine de 500 și ascund legende fascinante