Diana Dumitrache

Diana Dumitrache

Sunt absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, Filologie, din Roman, precum şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatură Engleză. Am urmat apoi cursurile de master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Drumul meu în mass-media a început în aprilie 2013, odată cu angajarea în trustul Antena Group. Până în 2014 am fost redactor online pentru Observatornews.ro, unde m-am ocupat cu redactarea de materiale şi cu postarea acestora pe social-media. Din 2014, am fost numită coordonatorul echipei.

La începutul anului 2015, am intrat în „familia” a1.ro, unde am fost redactor online /editor coordonator până în septembrie 2018. După această perioadă, am luat o pauză de aproape 2 ani.

Am revenit în presă în iulie 2020 ca redactor, din februarie 2021 devenind editor pe site-ul Impact.ro. Începând cu august 2022, am ocupat funcţia de editor al site-ului Playtech.ro, post pe care l-am deţinut până în iunie 2024. După 7 luni în echipa Bugetul.ro, am revenit la Playtech.ro.

Mihai Bobonete, la un pas de tragedie în Liverpool. Un șofer a intrat cu mașina în mulțime. Sunt zeci de răniți, inclusiv copii

Mihai Bobonete, la un pas de tragedie în Liverpool. Un șofer a intrat cu mașina în mulțime. Sunt zeci de răniți, inclusiv copii

27 mai 2025
Ce este interzis să ai în portbagaj? Şoferii îşi pot pierde permisul imediat

Ce este interzis să ai în portbagaj? Şoferii îşi pot pierde permisul imediat

27 mai 2025
Regele Charles, mesaj special pentru Nicuşor Dan.

Regele Charles, mesaj special pentru Nicuşor Dan. „Vom rămâne uniţi”. Ce spune despre România şi locurile dragi de aici

27 mai 2025
Ilie Bolojan, ultimul mesaj ca preşedinte interimar. Ce a transmis Administraţiei Prezidenţiale:

Ilie Bolojan, ultimul mesaj ca preşedinte interimar. Ce a transmis Administraţiei Prezidenţiale: „Noi, cei din faţă, nu am putea fi ceea ce suntem fără sprijinul lor”

26 mai 2025
Nicuşor Dan a depus jurământul. Ce beneficii și obligații are acum. Imagini cu noul preşedinte şi Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni LIVE TEXT

Nicuşor Dan a depus jurământul. Ce beneficii și obligații are acum. Imagini cu noul preşedinte şi Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni LIVE TEXT

26 mai 2025
Gestul făcut de Nicuşor Dan la depunerea jurământului ca preşedinte. Emoţiile şi-au spus cuvântul. Primul discurs

Gestul făcut de Nicuşor Dan la depunerea jurământului ca preşedinte. Emoţiile şi-au spus cuvântul. Primul discurs

26 mai 2025
Cod portocaliu de vreme rea. Primăriile din București au fost avertizate că vin ploi abundente, întâlnire de urgență la Ministerul Mediului

Cod portocaliu de vreme rea. Primăriile din București au fost avertizate că vin ploi abundente, întâlnire de urgență la Ministerul Mediului

26 mai 2025
Încep înscrierile la grădiniţă și creșă pentru anul școlar 2025-2026. Acte necesare şi etape

Încep înscrierile la grădiniţă și creșă pentru anul școlar 2025-2026. Acte necesare şi etape

26 mai 2025
Trenuri de pasageri defectate pe calea ferată, între Crivina și Buftea. Circulaţia feroviară este afectată

Trenuri de pasageri defectate pe calea ferată, între Crivina și Buftea. Circulaţia feroviară este afectată

26 mai 2025
De ce câinele întoarce capul când vorbeşti cu el. Mesajul pe care îl transmite

De ce câinele întoarce capul când vorbeşti cu el. Mesajul pe care îl transmite

23 mai 2025
Atac cu cuţitul, în Gara Centrală din Hamburg. Sunt 12 răniţi, dintre care şase în stare gravă. Cine este suspectul?

Atac cu cuţitul, în Gara Centrală din Hamburg. Sunt 12 răniţi, dintre care şase în stare gravă. Cine este suspectul?

23 mai 2025
Câți români studiază la Harvard? Ambasada României în SUA, anunţ după decizia lui Trump privind studenţii străini

Câți români studiază la Harvard? Ambasada României în SUA, anunţ după decizia lui Trump privind studenţii străini

23 mai 2025
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, cere alegeri anticipate.

Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, cere alegeri anticipate. „Sistemul încearcă să scape de mine”

23 mai 2025
Cel mai sudic oraş din România. Se află cel mai aproape de Ecuator

Cel mai sudic oraş din România. Se află cel mai aproape de Ecuator

23 mai 2025
Viteza maximă pe autostrăzile din Grecia, în 2025. Când nu ai voie să depăşeşti 100 km/h

Viteza maximă pe autostrăzile din Grecia, în 2025. Când nu ai voie să depăşeşti 100 km/h

23 mai 2025