Diana Dumitrache

Diana Dumitrache

Sunt absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, Filologie, din Roman, precum şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatură Engleză. Am urmat apoi cursurile de master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Drumul meu în mass-media a început în aprilie 2013, odată cu angajarea în trustul Antena Group. Până în 2014 am fost redactor online pentru Observatornews.ro, unde m-am ocupat cu redactarea de materiale şi cu postarea acestora pe social-media. Din 2014, am fost numită coordonatorul echipei.

La începutul anului 2015, am intrat în „familia” a1.ro, unde am fost redactor online /editor coordonator până în septembrie 2018. După această perioadă, am luat o pauză de aproape 2 ani.

Am revenit în presă în iulie 2020 ca redactor, din februarie 2021 devenind editor pe site-ul Impact.ro. Începând cu august 2022, am ocupat funcţia de editor al site-ului Playtech.ro, post pe care l-am deţinut până în iunie 2024. După 7 luni în echipa Bugetul.ro, am revenit la Playtech.ro.

David Popovici, la un pas să renunţe la Campionatul Mondial din Singapore. De ce nu a mai vrut să intre în concurs:

David Popovici, la un pas să renunţe la Campionatul Mondial din Singapore. De ce nu a mai vrut să intre în concurs: „Mă uitam după bilete de întoarcere”

29 iul. 2025
Imaginile dezastrului lăsat de viituri, în Suceava şi Neamţ. A fost suplimentat numărul pompierilor în zonele afectate

Imaginile dezastrului lăsat de viituri, în Suceava şi Neamţ. A fost suplimentat numărul pompierilor în zonele afectate

29 iul. 2025
Cod roșu de furtună, anunţă ANM. Zonele afectate de cantități mari de precipitații și averse torențiale

Cod roșu de furtună, anunţă ANM. Zonele afectate de cantități mari de precipitații și averse torențiale

29 iul. 2025
Specialiștii spun cum puteau supravieţui turiştii implicaţi în accidentul din Golful Musura. Detaliul care le-ar fi salvat viaţa:

Specialiștii spun cum puteau supravieţui turiştii implicaţi în accidentul din Golful Musura. Detaliul care le-ar fi salvat viaţa: „Toţi aveau veste, dar trebuie scoase”

29 iul. 2025
Accident pe Dunăre, la Sulina. O barcă cu turiști s-a răsturnat în apă, mai mulţi sunt resuscitaţi. Trei persoane sunt dispărute

Accident pe Dunăre, la Sulina. O barcă cu turiști s-a răsturnat în apă, mai mulţi sunt resuscitaţi. Trei persoane sunt dispărute

28 iul. 2025
Nicuşor Dan, discuţie simpatică despre rolul de preşedinte cu micuţii din diaspora. A fost întrebat de copii care este cel mai frumos lucru pentru un şef de stat:

Nicuşor Dan, discuţie simpatică despre rolul de preşedinte cu micuţii din diaspora. A fost întrebat de copii care este cel mai frumos lucru pentru un şef de stat: „Este şi cel mai greu”

28 iul. 2025
În cât timp primești banii în cazul unui proces de succesiune? Perioada estimativă pentru plăți

În cât timp primești banii în cazul unui proces de succesiune? Perioada estimativă pentru plăți

28 iul. 2025
Furtuni puternice vor lovi jumătate din țară. ANM a emis mai multe avertizări, inclusiv un Cod Roşu de vijelii. Update

Furtuni puternice vor lovi jumătate din țară. ANM a emis mai multe avertizări, inclusiv un Cod Roşu de vijelii. Update

28 iul. 2025
Arafat, declaraţii despre situaţia inundaţiilor din Suceava şi Neamţ. Patru elicoptere ajută la salvarea localnicilor. O a treia persoană decedată a fost descoperită de cei de la ISU. Update

Cristian Popescu-Piedone rămâne sub control judiciar. Tribunalul Brașov a respins contestația acestuia

Cristian Popescu-Piedone rămâne sub control judiciar. Tribunalul Brașov a respins contestația acestuia

28 iul. 2025
Când va avea loc înmormântarea lui Felix Baumgartner? Mihaela Rădulescu oferă obiecte simbolice celor prezenți la priveghi

Când va avea loc înmormântarea lui Felix Baumgartner? Mihaela Rădulescu oferă obiecte simbolice celor prezenți la priveghi

28 iul. 2025
Un nou succes pentru David Popovici. Sportivul s-a calificat în finala probei de 200 m liber la Campionatul Mondial de Natație

Un nou succes pentru David Popovici. Sportivul s-a calificat în finala probei de 200 m liber la Campionatul Mondial de Natație

28 iul. 2025
Directorul ANM, avertisment pentru români. Vijeliile, ploile torenţiale şi grindina din vestul Europei ajung în România. Efectele asupra agriculturii

Directorul ANM, avertisment pentru români. Vijeliile, ploile torenţiale şi grindina din vestul Europei ajung în România. Efectele asupra agriculturii

25 iul. 2025
Reacția lui Dragoș Anastasiu după apariția numelui său în ancheta de corupție de la ANAF

Reacția lui Dragoș Anastasiu după apariția numelui său în ancheta de corupție de la ANAF

25 iul. 2025
Ce este fenomenul

Ce este fenomenul „DANA”, care a lovit Spania din plin? Orașele au fost transformate în lacuri, iar gheaţa a acoperit străzile

25 iul. 2025