Cristian Cojocaru

Cristian Cojocaru

Un om are mai multe pasiuni. Ale mele fac parte din domeniul artei, al informației și al tehnolgiei astfel că am reușit să le îmbin pe toate acestea într-una singura: Playtech.

Am terminat Facultatea de Jurnalism, am urmat apoi un master in filosofie, pentru ca ]n cele din urmă să ajung să fac ce îmi place mai mult: să mă documentez și să îmi pun gândurile ”pe hârtie” pentru oameni.

Drumul meu la Playtech a început în 2019 și sper ca această colaborare să mă împlinească atât profesional cât și ca om.

Și-a dorit toată viața să fie clovn, iar acum vrea să devină preot. Povestea stranie a bărbatului cu zeci de operații și tatuaje făcute pentru a arăta ca un măscărici

03 sept. 2023
Ajutorul mult sperat pentru cei cu pensii sub 1.500 de lei. Casa de Pensii a anunțat calculele pentru majorarea ajutoarelor de 500, 400 și 300 de lei

Bitcoin o ia la vale: scădere consecutivă pentru criptomonede. Care este cauza

Monedă nouă în România, anunțul vine de la BNR. Ce valoare are

02 sept. 2023
Oamenii de știință spun că o lume asemănătoare Pământului s-ar putea ascunde aproape de noi. Unde se află în Sistemul Solar

Anunțul pentru 5 milioane de pensionari, direct de la Marcel Ciolacu. „Pensiile mici vor crește cu certitudine

Anunțul pentru 5 milioane de pensionari, direct de la Marcel Ciolacu. „Pensiile mici vor crește cu certitudine”

02 sept. 2023
Facebook și Instagram pe bani: cât de aproape este să devină acest scenariu realitate, care sunt motivele pentru care ai putea plăti

Bani în plus pentru acești profesori. În ce condiții se acordă și ce trebuie să facă pentru a-i obține cu succes

Un obiect misterios s-a lovit de planeta Jupiter, iar totul a fost surprins de un astronom amator. FOTO

Adevărul despre consumul de apă pentru a slăbi. Explicația unui expert

Trucul secret la Digi RCS RDS, Vodafone, Orange. Ce se întâmplă când te suni pe propriul număr de telefon, exact atunci

31 aug. 2023
SpaceX și NASA au trimis în spațiu patru astronauți din patru țări diferite

27 aug. 2023
Cercetătorii NASA sunt siguri că sistemul solar ascunde viața extraterestră: Venus ar fi planeta cu o astfel de civilizație

Cât costă iPhone 15 Pro, Pro Max și Ultra: Preț, specificații și tot ce trebuie sa știi despre noile telefoane Apple

Metodele prin care poți împiedica pe cineva să îți urmărească telefonul mobil