Mayașii își puneau pietre în dinți acum 1.000 de ani. Cât de avansată era, de fapt, tehnica lor

Cu mai bine de 1.000 de ani în urmă, mayașii practicau o formă neobișnuită de modificare dentară care continuă să îi surprindă pe cercetători. În loc să își decoreze dinții doar prin vopsire sau alte metode superficiale, aceștia realizau mici cavități în dinți și introduceau în ele bucăți de materiale precum jadeitul, turcoazul sau pirita.

Procedura era mult mai complexă decât pare la prima vedere. Piatra trebuia prelucrată astfel încât să se potrivească foarte bine în spațiul creat în dinte, iar apoi era fixată cu un ciment capabil să reziste într-un mediu extrem de dificil: cavitatea bucală, unde umezeala, presiunea exercitată la mestecat și bacteriile sunt prezente permanent. Faptul că unele dintre aceste incrustații au rămas la locul lor timp de secole oferă o imagine surprinzătoare asupra cunoștințelor și îndemânării specialiștilor mayași.

Cum reușeau mayașii să introducă pietre în dinți

Pentru realizarea unei incrustații, specialistul trebuia mai întâi să creeze o cavitate în dinte. Nu era suficient să facă o gaură oarecare și să împingă în ea o bucată de piatră. Forma și dimensiunea acesteia trebuiau controlate cu atenție pentru ca materialul decorativ să se potrivească și să poată fi fixat, scrie Science Direct.

Una dintre cele mai mari dificultăți era evitarea pulpei dentare, partea sensibilă aflată în interiorul dintelui. O perforare prea adâncă putea provoca probleme serioase, astfel că precizia cu care erau realizate unele dintre aceste intervenții este unul dintre aspectele care îi impresionează pe cercetătorii moderni.

Vezi și:

Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă

În plus, materialele folosite nu erau alese întâmplător. Jadeitul și alte minerale aveau o valoare estetică și culturală importantă, iar forma, culoarea și poziționarea incrustațiilor puteau contribui la aspectul zâmbetului și, cel mai probabil, la exprimarea identității unei persoane.

Pentru fixare era folosit un amestec care putea conține rășini vegetale, materiale minerale și alte substanțe organice. Analizele moderne au identificat în unele dintre aceste cimenturi compuși care prezintă proprietăți antibacteriene, antifungice sau antiinflamatoare. Asta nu înseamnă că mayașii înțelegeau aceste proprietăți în termenii medicinei moderne, dar compoziția materialului ar fi putut contribui la protejarea dintelui și a țesuturilor din jur.

De ce își modificau mayașii dinții

Mult timp, cercetătorii au considerat că astfel de intervenții aveau în principal un rol estetic, cultural și social. Dinții modificați puteau face parte din imaginea unei persoane și puteau transmite informații despre identitatea sau statutul acesteia.

Vezi și:

Egiptenii antici își sacrificau servitorii pentru ca aceștia să-i slujească pe faraoni și după moarte. Ce arată craniile vechi de 5.000 de ani

Templu roman vechi de 1.800 de ani, descoperit în Germania. Era dedicat zeului Marte, iar arheologii au găsit și o statuetă a Victoriei

Totuși, practica pare să fi fost mai răspândită decât s-ar putea crede. Dovezile arheologice nu indică faptul că modificarea dinților era rezervată exclusiv conducătorilor sau celor aflați în vârful societății mayașe. Au fost descoperite astfel de intervenții la persoane provenind din categorii sociale diferite, ceea ce sugerează că obiceiul avea o importanță mai largă în societate.

Există și un detaliu care schimbă puțin imaginea pe care o avem despre această practică. Cercetări mai recente au identificat un caz neobișnuit în care o incrustație de jadeit a fost găsită pe un molar, nu pe un dinte frontal, unde astfel de modificări erau mai ușor de observat. Descoperirea ridică posibilitatea ca, în anumite situații, procedura să fi avut și o componentă terapeutică, deși cercetătorii nu pot demonstra că acesta era cu siguranță scopul intervenției.

Prin urmare, este mai prudent să spunem că modificarea dentară era cel mai probabil legată în multe cazuri de aspect, identitate și statut, fără să excludem complet posibilitatea unor utilizări asociate problemelor dentare.

Un ciment vechi care rezista într-un mediu extrem de dificil

Poate cel mai interesant aspect al tehnicii este materialul folosit pentru fixarea pietrelor. Un dinte este un loc foarte dificil în care să păstrezi permanent un obiect lipit. Suprafața este expusă salivei, schimbărilor de temperatură, alimentelor și forțelor produse în timpul masticației, iar bacteriile din cavitatea bucală reprezintă o provocare suplimentară.

Cu toate acestea, unele incrustații au rămas atașate timp de aproximativ un mileniu. Cercetătorii au analizat compoziția cimenturilor și au identificat combinații de ingrediente provenite din lumea vegetală și minerală. Unele substanțe descoperite în aceste amestecuri sunt cunoscute astăzi pentru proprietățile lor biologice.

Este important însă să nu privim aceste rezultate prin prisma tehnologiei moderne și să presupunem că mayașii produceau un fel de ciment dentar echivalent celui folosit astăzi. Nu există dovezi că aveau o înțelegere modernă a bacteriilor sau a infecțiilor. Ceea ce arată descoperirile este că aveau acces la materiale care, prin combinația lor, puteau produce un adeziv foarte rezistent și posibil favorabil sănătății țesuturilor din jur.

O tehnică sofisticată fără instrumentele stomatologiei moderne

Imaginează-ți procedura fără freză electrică, fără ciment sintetic și fără instrumentele pe care le considerăm astăzi normale într-un cabinet stomatologic. Specialistul trebuia să controleze manual perforarea, să evite deteriorarea dintelui și să creeze o cavitate suficient de precisă pentru materialul ales.

Apoi trebuia să potrivească incrustația și să o fixeze astfel încât să reziste ani sau chiar generații. Este o combinație între meșteșug, cunoașterea materialelor și o anumită înțelegere practică a structurii dintelui.

Descoperirile mayașe arată astfel că imaginea unei „stomatologii primitive” este prea simplă. Nu aveau tehnologia modernă, însă reușeau să execute proceduri extrem de precise cu resursele disponibile în epoca lor.

Mai mult, faptul că cercetătorii pot analiza astăzi aceste materiale și pot identifica proprietăți ale ingredientelor folosite oferă o perspectivă fascinantă asupra cunoștințelor acumulate de societățile antice. O mică piatră introdusă într-un dinte poate părea la prima vedere doar un element decorativ, dar în spatele ei se află o procedură care necesita precizie, răbdare și o bună cunoaștere practică a materialelor.

„Baywatch” revine în 2027 cu o nouă generație de salvamari. Cine îi înlocuiește pe Pamela Anderson și David Hasselhoff VIDEO