Microsoft te obliga in mod agresiv sa treci la Windows 8
Faceti cumva parte din acea categorie de gameri entuziasti care vor in permanenta sa se joace ultimele jocuri pe PC? In acest caz aveti o problema majora daca nu treceti la noul Windows 8.
Printr-o noua decizie care a facut ocolul lumii in cateva ore, Microsoft iar a spulberat orice urma de respect pe care o mai avea fata de utilizatorii de Windows 7 ce refuza sa treaca la Windows 8. DirectX-ul, componenta software care permite unui joc sau sistem de operare sa profite la maxim de cea mai noua placa video din sistem nu va rula decat pe Windows 8 pe o perioada nedeterminata. Aceasta dezvaluire face referire la runtime-ul DirectX 11.1.
Avand in vedere ca cele mai noi jocuri si cele mai noi drivere la GPU-uri sunt optimizate pentru noul DirectX, este doar o chestiune de timp pana ce vom vedea forumuri pline de utilizatori de Windows frustrati ca nu se mai pot juca ultimele jocuri desi au dat 2000 – 2500 lei pe o placa video. Desi cofondatorul Valve si-a exprimat dezamagirea vis-a-vis de Windows 8 si nu este singurul, mi-e frica de faptul ca doar utilizatori obisnuiti vor fi cei care vor avea in final de pierdut din incapatanarea Microsoft.