De ce se comportă răceala obișnuită diferit: cercetătorii explică, cu ajutorul „nasului în laborator”, variațiile imunitare dintre oameni

Răceala obișnuită este una dintre cele mai banale afecțiuni respiratorii, dar efectele ei sunt surprinzător de inegale. Pentru unii oameni înseamnă doar câteva zile de nas înfundat și disconfort minor, în timp ce pentru alții poate deveni o problemă medicală serioasă, cu dificultăți respiratorii și complicații severe. Diferența majoră de reacție a organismului a fost mult timp greu de explicat din punct de vedere științific.

Un nou studiu publicat în ianuarie 2026 aduce însă o perspectivă clară asupra acestui fenomen, folosind un model de laborator inovator: „nasul-într-un-vas” (nose-in-a-dish), scrie Live Science.

Cercetătorii au recreat, la scară microscopică, țesutul nazal uman și au demonstrat că diferențele de severitate ale răcelii sunt strâns legate de modul în care reacționează sistemul imunitar local din interiorul nasului, nu doar de virusul în sine.

Cum funcționează „nasul-în-laborator” și ce a descoperit studiul, de fapt

Cercetarea a fost coordonată de dr. Ellen Foxman, profesor asociat la Universitatea Yale, și s-a bazat pe cultivarea unor mini-structuri de țesut nazal uman în condiții de laborator, care imită foarte fidel mediul real din interiorul nasului.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Aceste structuri au fost infectate cu rinovirusuri, principalii agenți responsabili de răceala comună, iar reacțiile celulare au fost analizate la nivel microscopic, folosind secvențierea ARN la nivel de celulă individuală.

Rezultatele au arătat că, în condiții normale, celulele nazale sunt extrem de eficiente în apărarea împotriva virusului.

Doar aproximativ 1% dintre celule ajung să fie infectate, iar organismul reușește să limiteze rapid răspândirea infecției.

Cheia acestui mecanism este un răspuns imun local bine reglat, bazat pe interferoni – molecule esențiale ale imunității înnăscute, prima linie de apărare a organismului împotriva agenților patogeni.

Atunci când semnalizarea prin interferoni este blocată experimental, situația se schimbă dramatic. Peste 30% dintre celule devin infectate, inflamația scapă de sub control, iar nivelurile de citokine și mucus cresc semnificativ.

În acest scenariu, un rol central îl joacă o proteină numită NF-κB, care acționează ca un „dirijor” al inflamației excesive. Acest tip de reacție imunitară seamănă foarte mult cu ceea ce se observă la pacienții vulnerabili, fumători, persoane cu astm sau boli pulmonare cronice, care dezvoltă forme severe de infecție cu rinovirus.

Care sunt implicații medicale, dar viitorul tratamentelor antivirale

Concluzia principală a studiului este că severitatea răcelii nu depinde doar de virus, ci mai ales de „calitatea” răspunsului imunitar local.

Unele persoane au un sistem de interferoni eficient și bine echilibrat, ceea ce permite un control rapid al infecției. Altele pot avea dezechilibre genetice sau funcționale în producția de interferoni, ceea ce duce la reacții inflamatorii exagerate și simptome mult mai grave.

Cercetătorii au testat și antivirale experimentale pe aceste modele de laborator. Un exemplu este rupintrivir, un medicament care vizează direct proteinele virale.

Deși nu a avut succes în studiile clinice anterioare pe pacienți, în laborator s-a dovedit eficient în reducerea reacțiilor imunitare excesive.

Acest lucru deschide posibilitatea reutilizării sale pentru protejarea grupurilor vulnerabile, precum pacienții cu BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), unde problema majoră nu este doar virusul, ci inflamația scăpată de sub control.

Specialiștii atrag însă atenția că intervențiile asupra sistemului imunitar trebuie făcute cu mare precauție. Inhibarea completă a mecanismelor inflamatorii poate slăbi capacitatea organismului de a lupta eficient cu infecțiile. Echilibrul dintre protecție și inflamație este extrem de fin, iar terapiile viitoare vor trebui să fie foarte precise.

În esență, acest studiu arată că răceala obișnuită nu este o boală „simplă”, ci rezultatul unei interacțiuni complexe între virus și sistemul imunitar individual.

Diferențele dintre oameni nu sunt întâmplătoare, ci țin de biologia profundă a răspunsului imun. Înțelegerea acestor mecanisme deschide drumul către tratamente personalizate și, poate, către primele terapii cu adevărat eficiente împotriva uneia dintre cele mai răspândite infecții din lume.