10 dec. 2025 | 11:28

Criză pentru șoferii Porsche din Rusia: sute de mașini blocate după pierderea semnalului satelitar

AUTO
Share
Criză pentru șoferii Porsche din Rusia: sute de mașini blocate după pierderea semnalului satelitar
Probleme pentru proprietarii de Porsche din Rusia / Foto:

Sute de proprietari de Porsche din Rusia s-au trezit săptămâna trecută cu mașinile complet imobilizate, un incident care a generat rapid speculații privind un posibil atac cibernetic.

Deși situația a stârnit panică în rândul celor care conduc aceste modele premium, producătorul german a transmis că vehiculele sale nu au fost compromise, iar problema ar avea o explicație tehnică mult mai simplă, scrie The Register.

Conform reprezentanților rețelei auto Rolf, cauza pare să fie pierderea semnalului satelitar pentru sistemele de localizare (Vehicle Tracking Systems – VTS). În lipsa acestei conexiuni, automobilele au interpretat situația ca pe o tentativă de furt, activând automat imobilizatorul motorului.

De ce a rămas Porsche fără soluții în Rusia

După începutul războiului din Ucraina și impunerea sancțiunilor occidentale, Porsche a încetat exporturile către Rusia, precum și serviciile post-vânzare.

Ca urmare, sistemele VTS sunt operate exclusiv de filialele locale sau de dealerii ruși, fără suport direct din partea producătorului.

În declarația oferită publicației The Register, compania a subliniat că incidentele nu afectează alte piețe și că securitatea cibernetică rămâne o prioritate, fiind gestionată prin protocoale stricte, canale de comunicație securizate și actualizări software protejate.

În lipsa ajutorului oficial, mulți șoferi au încercat soluții improvizate pentru a-și reporni mașinile: dezactivarea sau repornirea modulului VTS, scoaterea completă a acestuia ori deconectarea bateriei pentru mai multe ore. Rezultatele au fost însă incerte, ceea ce a funcționat pentru unii nu a funcționat pentru alții.

Specialiștii resping teoria unui atac cibernetic coordonat

Deși pe rețelele sociale au apărut rapid speculații despre un posibil atac informatic, experții în securitate au fost sceptici. Specialiști citați au explicat că, dacă ar fi fost o acțiune coordonată de un grup pro-Ucraina, revendicarea ar fi apărut deja în mediul online, așa cum s-a întâmplat în alte incidente din acest an.

O altă opinie relevantă vine de la Rik Ferguson, VP Security Intelligence la Forescout, care a punctat că sistemele moderne de imobilizare depind de un „semnal de încredere” continuu, transmis din cloud sau prin satelit. O întrerupere – fie ea provocată intenționat sau accidental, este interpretată identic de vehicul: dispariția semnalului echivalează cu o alertă de furt.

Alți experți au explicat că problemele pot apărea în urma unor erori tehnice, actualizări eșuate, disfuncționalități ale bazei de date sau chiar situații banale precum dificultăți administrative legate de abonamentele satelitare.

Vulnerabilitățile mașinilor conectate ies din nou la lumină

Incidentul readuce în discuție riscurile tot mai mari ale vehiculelor moderne, care depind de o rețea vastă de servicii externe: servere cloud, operatori satelitari, parteneri locali și sisteme software complexe. Când o singură verigă cedează, inclusiv o mașină evaluată la șase cifre poate deveni inutilizabilă.

Experții în confidențialitate au atras atenția că tehnologiile anti-furt, precum sistemele de blocare la distanță, pot fi folosite abuziv, de hackeri sau chiar de regimuri autoritare, care pot bloca accesul la vehicul din motive politice. În același timp, mașinile moderne colectează volume mari de date despre utilizatori, adesea fără un consimțământ clar.

Totuși, impactul în Rusia a rămas limitat la Porsche. Alte mărci de lux populare în țară, precum Bentley sau Aston Martin, nu au raportat probleme, lăsându-i pe unii proprietari afectați cu mașinile transformate, temporar, în simple obiecte scumpe fără utilitate.