Ce ascunde cu adevărat subteranul din Yucatán și de ce vorbesc cercetătorii despre o descoperire fără precedent
Sub pădurile tropicale ale Peninsulei Yucatán se ascunde una dintre cele mai vaste rețele de peșteri inundate din lume, accesibile doar prin cenote și explorabile de un număr foarte mic de scafandri specializați.
Aceste galerii, acum complet scufundate, au fost cândva uscate în timpul Pleistocenului târziu, perioadă în care oamenii și animalele pătrundeau adânc în subteran. Fosilele și urmele activităților umane conservate acolo oferă o fereastră rară către un trecut vechi de zeci de mii de ani, scrie Gizmodo.
Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din acest sistem subteran este Hoyo Negro, o cavitate uriașă în cadrul rețelei Sac Actun din statul mexican Quintana Roo.
Aici au fost identificate, începând cu 2007, o varietate de fosile excepțional de bine conservate, între care și rămășițele tinerei Naia, unul dintre cele mai vechi schelete umane descoperite pe continentul american.
O explorare extrem de riscantă: cum ajung scafandrii în Hoyo Negro
Accesul în zona Hoyo Negro este dificil și periculos. Scafandrii trebuie să transporte echipamente de respirație, linii de ghidaj, surse de lumină și dispozitive fotografice sau video, la care se adaugă echipamente de rezervă în cazul în care ceva se defectează în întunericul complet al peșterilor.
În primele expediții, parcurgerea distanței de aproape un kilometru dintre intrarea în sistem și marginea grotei dura aproape o oră de înot sub apă. Situația s-a îmbunătățit odată cu descoperirea unei intrări mult mai apropiate și cu introducerea scuterelor subacvatice.
Cartografierea a început cu metode simple, busolă, linii și măsurători manuale, iar ulterior echipa a trecut la fotogrammetrie digitală, realizând fotografii suprapuse și transformându-le ulterior într-un model 3D detaliat al zonei. Acest model este una dintre cele mai avansate reconstituiri virtuale ale unei peșteri submerse la nivel mondial.
Ce dezvăluie fosilele despre o lume dispărută
Când peșterile nu erau încă inundate, accesul la apă potabilă și temperaturile mai scăzute erau probabil motivele pentru care oamenii și animalele intrau în aceste spații subterane.
Dar prăpastia adâncă a Hoyo Negro reprezenta un pericol real: numeroase animale au căzut în golul de peste 60 de metri, iar pereții abrupți făceau imposibilă ieșirea.
Printre fosilele descoperite se află rămășițele ursului cu bot scurt Arctotherium wingei, până de curând cunoscut doar din America de Sud.
În Hoyo Negro au fost găsite nu doar oase izolate, ci schelete aproape complete, ceea ce oferă informații noi despre biologia și distribuția acestei specii dispărute.
În aceeași zonă au fost identificate și fosile ale canidului Protocyon troglodytes, de asemenea considerat anterior endemic Americii de Sud.
Pe lângă aceste carnivore, în groapă se găsesc și resturi ale unor feline încă existente în prezent, precum puma și ocelotul, dar și fosile ale coatiului sau sconcsului. Toate par să fi fost atrase de sursa de apă sau de mirosul de cadavre acumulate în adâncuri.
Una dintre cele mai importante descoperiri este însă Naia, o adolescentă care a trăit acum aproximativ 13.000 de ani.
Scheletul ei aproape complet indică o moarte violentă în urma căderii în Hoyo Negro, dar și aspecte ale vieții sale: statură mică, semne de malnutriție sezonieră și o dietă surprinzător de săracă în resurse marine, deși costa se afla la doar câțiva kilometri.
Analiza acestui detaliu sugerează că grupul din care făcea parte nu utiliza zona de coastă pentru alimentație, contrazicând unele ipoteze despre migrația timpurie în Americi.
În alte peșteri din Yucatán există urme clare de exploatare a ocrului roșu, un pigment intens folosit de popoarele preistorice.
Blocuri de calcar sparte, stalactite rupte și zone extinse de săpare indică o activitate sistematică de extracție, iar urmele de fum de pe tavane arată că oamenii foloseau focul pentru iluminat.