28 nov. 2025 | 10:02

Cum se decongelează corect alimentele: nu trebuie lăsate la temperatura camerei

UTILE
Cum se decongelează corect alimentele: nu trebuie lăsate la temperatura camerei

Decongelarea alimentelor pare, la prima vedere, o etapă simplă. Mulți dintre noi scot pachetul din congelator și îl lasă pe blat, convinși că în câteva ore va fi numai bun de gătit. Totuși, această practică este una dintre cele mai greșite și mai riscante metode. Specialiștii în siguranță alimentară avertizează că alimentele nu trebuie lăsate niciodată la temperatura camerei atunci când sunt decongelate. Motivul? Bacteriile care pot exista deja în produsele congelate se înmulțesc extrem de repede atunci când temperatura ajunge la 20-30 de grade.

De ce nu decongelăm pe blat

Să luăm exemplul zmeurei. Aceasta poate fi contaminată cu diverse bacterii sau patogeni, chiar și înainte de congelare. Atunci când o scoatem pe masă, la temperatura camerei, încep să se formeze zone mai calde la exterior, în timp ce interiorul încă este înghețat. În aceste „puncte intermediare”, microorganismele se activează. Dacă un aliment stă două-trei ore pe blat, temperatura lui poate ajunge rapid în intervalul periculos, între 5 și 60 de grade Celsius, numit și „zona de risc”. Aici bacteriile se pot multiplica de zeci de ori într-un timp foarte scurt.

Acest lucru este valabil pentru orice aliment congelat: carne, fructe, legume, pește sau produse de patiserie. Chiar dacă produsul a fost congelat corect, bacteriile nu mor la temperaturi scăzute, ci doar își încetinesc activitatea. Odată readuse la cald, încep să se înmulțească din nou.

Decongelarea corectă: la rece, în frigider

Cea mai sigură metodă de decongelare este lăsarea alimentelor în frigider. Astfel, ele se încălzesc lent, dar rămân într-un interval termic sigur, în jur de 2-4 grade Celsius. În această zonă, bacteriile se dezvoltă extrem de greu, reducând riscul de alterare și contribuind la menținerea calității alimentelor.

Este adevărat că decongelarea în frigider durează mai mult, însă este cea mai sănătoasă și sigură opțiune. Ideal este să planifici din timp: scoți alimentul seara din congelator și îl pui într-un recipient în frigider, pentru a evita scurgerile de lichid pe alte produse.

Decongelarea rapidă: cuptorul cu microunde

Există totuși situații în care ne grăbim și nu avem timp să așteptăm ore întregi. Pentru astfel de cazuri, există o singură excepție acceptată: folosirea programului de decongelare al cuptorului cu microunde. Acest program este conceput astfel încât să ridice temperatura treptat, fără a permite formarea zonelor calde în care bacteriile s-ar putea dezvolta accelerat. Chiar și așa, alimentul trebuie gătit imediat după decongelare, pentru că microundele încălzesc neuniform, iar unele zone pot ajunge în afara zonei sigure.