Tabel cu noile impozite auto în 2026: cât plătești în funcție de capacitatea cilindrică și norma Euro
Începând cu anul 2026, proprietarii de autovehicule din România vor plăti un impozit auto recalculat după reguli actualizate. Parlamentul a aprobat un nou set de măsuri fiscale, care include și modificarea taxelor pentru mijloacele de transport. Principiul rămâne același ca în prezent: impozitul se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică. Totuși, noua legislație introduce un element important, norma de poluare, care va influența direct suma datorată. Mașinile mai vechi și mai poluante vor plăti semnificativ mai mult.
Exemple de impozitare în 2026
Potrivit noilor reguli, motorul fiecărui vehicul este împărțit în unități de câte 200 cm³. Fiecare unitate sau fracțiune de unitate se taxează conform unui tabel care variază în funcție de categoria vehiculului și nivelul de emisii. De exemplu, un motor de 1.200 cm³ este format din 6 unități, în timp ce unul de 1.400 cm³ are 7 unități. Chiar și un singur centimetru cub în plus poate muta vehiculul într-o categorie superioară: un motor de 1.599 cm³ are 7 unități, dar la 1.600 cm³ se trece la 8 unități impozabile.
Pentru autoturismele cuprinse între 1.200 și 1.399 cm³, impozitul anual va fi aproximativ:
- 117 lei pentru vehicule Euro 3 sau mai vechi
- 112 lei pentru Euro 4
- 105 lei pentru Euro 5
- 99 lei pentru Euro 6
- 97 lei pentru motorizări hibride
În cazul unui autovehicul cu o capacitate între 1.600 și 1.799 cm³, taxele cresc proporțional:
- 237 lei pentru Euro 3 sau mai vechi
- 228 lei pentru Euro 4
- 213 lei pentru Euro 5
- 200 lei pentru Euro 6
- 196 lei pentru vehicule hibride
Aceste valori sunt doar orientative și exemplifică diferențele dintre clasele de poluare. Cu cât motorul este mai mare și clasificarea de mediu mai slabă, cu atât suma plătită va fi mai ridicată. În cazul vehiculelor cu consum ridicat și emisii mari, impozitul poate ajunge la valori impresionante: un autoturism non-Euro cu un motor de 3.500 cm³ va genera o taxă de peste 5.400 lei pe an. Pentru aceeași motorizare, dar în variantă hibridă, impozitul ajunge la aproximativ 4.680 lei.
Înmatricularea, condiționată de achitarea taxelor
Proiectul de lege a fost trimis Președintelui pentru promulgare și face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri destinate creșterii veniturilor la bugetele locale și la bugetul de stat. Guvernul a majorat recent și tariful rovinietei, iar noul impozit auto se aliniază aceleiași direcții de reformă fiscală.
Premierul Ilie Bolojan a explicat că majorarea taxelor auto vizează echilibrarea sistemului. Până acum, mașinile mici, aproximativ 10,5 milioane din totalul de 11,5 milioane, contribuiau cu doar o treime la bugetul colectat din impozitele auto, în timp ce o treime dintre autovehicule, cele cu motoare mari, suportau restul de două treimi. Cu noile impozite, autoritățile locale vor încasa sume mai consistente, resurse considerate esențiale pentru investiții și întreținerea infrastructurii.
Tot în cadrul acestui pachet, înmatricularea unui vehicul va fi condiționată de achitarea tuturor taxelor și impozitelor restante. Cu alte cuvinte, nu vei putea trece o mașină pe numele tău dacă figurezi cu datorii către stat. Noile măsuri marchează o schimbare importantă în fiscalitatea auto și vor influența atât piața auto, cât și comportamentul proprietarilor în anii următori.