Nicodim Ungureanu, adevărul nefiltrat despre cariera sa: „M-am gândit de multe ori că eram un handicapat dacă nu aveam meseria asta”. De ce i se potrivesc atât de bine rolurile de bărbat dur. EXCLUSIV
Cu peste 50 de roluri jucate și apariții pe scene din America, Franța și Germania, Nicodim Ungureanu are o carieră impresionantă și rămâne un reprezentant de seamă al oltenilor, deși locuiește de mai bine de 20 de ani la Constanța. L-am văzut adesea aducând la viață bărbați duri, uneori chiar răi, însă, într-un interviu exclusiv pentru Playtech, el a mărturisit că, în realitate, nu este deloc așa, iar talentul îl ajută să creeze aceste personaje memorabile.
Nicodim Ungureanu: „Eu fac lucruri bune fără să cer nimic în schimb”
Nicodim Ungureanu este unul dintre actorii de seamă, ce a reprezentat numele țării și în Statele Unite, Franța și Germania. A avut ocazia să joace cu uriași ai cinematografiei internaționale, precum Gérard Depardieu şi Harvey Keitel, dar și cu nume grele din România, cum ar fi Gheorghe Dinică, Florin Zamfirescu și Mitică Popescu.
De mai bine de două decenii este angajat al Teatrului de Stat Constanța și îi place să privească marea iarna sau toamna, atunci când nu este înconjurată de turiști. De loc, este născut în Gorj și rămâne un reprezentant de seamă al oltenilor. În carieră, a interpretat mai bine de 50 de roluri, cel mai recent în „Planurile iubirii”, comedia cu buget zero a Mihaelei Mihai.
Despre personajul său, într-un interviu acordat pentru Playtech, a mărturisit că are de spus „numai lucruri bune”.
„Dacă l-am făcut eu, cum ar putea să fie decât bun?”, a completat, râzând, Nicodim Ungureanu.
A acceptat să apară în film fără să se gândească prea mult. Spune că-i place să facă lucruri bune, chiar și atunci când nu are nimic de câștigat, și, în plus, are și lucruri în comun cu cel pe care îl interpretează.
„Mihaela Mihai m-a chemat și nu puteam… Eu fac lucruri bune fără să cer nimic în schimb, darămite când te cheamă cineva să facă un lucru bun, ce să fie? Cu mare drag am venit.
Sunt eu. (n.r personajul său din film) Eu am și latura asta. Dacă cineva știe să te stârnească… Pentru că toți arheii sunt în noi, trebuie să știe să-i scoată la suprafață”, a dezvăluit actorul.
Nu s-a văzut niciodată cu o altă meserie
Deși unii afirmă că talentul nu e totul și că munca poate compensa, Nicodim Ungureanu îi contrazice ferm: nu există succes fără darul înnăscut, oricât de mult efort ai depune.
„Talentul… cred că vine în urma plugului. Înțelegi? Dacă nu ai talent, poți să muncești. Să te husmești. Degeaba. Dacă ai talent… atunci lucruri le stau foarte bine”, a afirmat Nicodim Ungureanu.
În cazul său, actoria este singura meserie care i se potrivește, mărturisește Nicodim Ungureanu. Pur și simplu nu poate face altceva, iar talentul său de a imita îi permite să transforme fiecare personaj într-un succes.
„Aș fi un handicapat. M-am gândit de multe ori că eram un handicapat dacă nu aveam meseria asta. Pentru că sunt nepriceput. Sunt un nepriceput ceva de nedescris. Dar, în schimb, pot să mă fac. Fac niște lucruri extraordinare de bune. Mă prefac. Știu să mă fac, că le fac bine”, a subliniat Nicodim Ungureanu.
De ce i se potrivesc lui Nicodim Ungureanu rolurile de bărbat dur
L-am văzut de multe ori pe Nicodim Ungureanu în rolul bărbatului dur, uneori chiar rău, așa cum ar spune unii. Sunt personaje care au rămas în memoria colectivă, deși actorul recunoaște că, în viața reală, nu este deloc așa. I se potrivesc totuși, pentru că știe exact cum să le pună în scenă.
„Am jucat și preoți. Dar știu să le fac. Alții le fac prost, eu le fac bine. Eu plec, publicul merge cu mine. Nu merge cu aceia care le fac prost”, a spus actorul.
Doar că i s-a întâmplat să întâlnească persoane care nu fac diferența între rol și persoană și, nu de puține ori, a primit mesaje jignitoare. În fața lor, Nicodim Ungureanu preferă să nu se justifice.
„Asta ar fi culmea. Altă treabă n-am. Citesc Bruckner mai bine”, a încheiat Nicodim Ungureanu.