18 nov. 2025 | 16:52

Andra Tănăsescu, debut emoționant pe marele ecran, în „Tati, Full-Time”. Cum a fost tratată de actorii celebri cu care a jucat și ce s-a întâmplat după filmare: „Aveam atât de multe emoții”. EXCLUSIV

Share
Andra Tănăsescu, debut emoționant pe marele ecran, în „Tati, Full-Time”. Cum a fost tratată de actorii celebri cu care a jucat și ce s-a întâmplat după filmare: „Aveam atât de multe emoții”. EXCLUSIV
EXCLUSIV
Andra Tănăsescu a debutat pe marile ecrane, în filmul „Tati Full-Time”, Sursa foto: montaj Playtech

A început să posteze pe TikTok clipuri în care scoate în prim-plan viața de zi cu zi a românilor, iar autenticitatea și umorul ei au atras atenția și au adus-o pe marile ecrane. Andra Tănăsescu a fost remarcată de persoana potrivită și și-a făcut acum debutul cinematografic, primind un rol în filmul „Tati Full-Time”, disponibil în toate cinematografele din țară începând cu 18 noiembrie 2025.

Cum a ajuns Andra Tănăsescu să joace în „Tati Full-Time”?

După succesul „Tati Part-Time”, producătorii au decis să facă și continuarea. Astfel, de pe 18 noiembrie, în cinematografele din toată țara rulează „Tati Full-Time”, aducându-i din nou în discuție pe Eva Măruță, Alex Bogdan și Raluca Aprodu. De asemenea, din distribuție fac parte și Elvira Deatcu, Nelu Cortea și Alexandru Ion, dar și tinere talente.

Andra Tănăsescu, pe care mulți o cunosc din mediul online drept Balkan Story, și-a făcut debutul în lumea cinematografiei cu un rol mic, dar foarte important pentru drumul său artistic. Videoclipurile sale în care prezintă într-un mod autentic realitatea din viața românilor și seria „La doctor” au atras atenția directoarei de casting, care a și contactat-o, iar vestea a venit ca un șoc pentru Andra.

„Totul la început prin primirea unui mesaj pe WhatsApp în care dânsa îmi spunea că m-a remarcat și că îi place foarte mult ceea ce fac eu.

Și s-a gândit că sunt potrivită pentru un rol într-un film. Atunci inima mea s-a oprit pentru câteva secunde, nu știam ce să spun. Am citit încă o dată, ‘rol într-un film’. ‘Adică eu să joc într-un film?’”, a dezvăluit Andra, în exclusivitate pentru Playtech.

După trei luni de așteptare, a venit și ziua filmărilor, iar deși era entuziasmată, Andra Tănăsescu recunoaște că, ajunsă pe platoul „Tati Full-Time”, emoțiile au fost copleșitoare. Sprijinul a venit și din modul în care a fost tratată, beneficiind de aceeași atenție și răsfăț ca actorii deja consacrați în cinematografia românească.

„Am venit la București și ziua filmării pentru mine a fost așa plină de emoții, în sensul că nu știam absolut deloc cu ce se mănâncă și ce mă așteaptă. Pentru că nu am mai făcut seama asta niciodată. Am dat acolo piept cu toată lumea.

Am văzut sumedenia aceea de camere, de microfoane, de aparatură. Și mai văzusem așa ceva, dar am avut prilejul să văd și detalii din spatele scenei, ca să zic așa.  Am fost tratată așa ca o adevărată actriță. Am fost pregătită de echipa de costume, am fost machiată, am fost coafată.

M-am simțit așa răsfățată acolo și așteptam cu fiecare oră care trecea pentru că, chiar vreau să menționez un aspect, nu este absolut deloc ușor”, a povestit Andra Tănăsescu.

Cum au tratat-o actorii din „Tai full-time” pe Andra Tănăsescu

Andra a subliniat că munca din spatele unui film nu este nici pe departe atât de ușoară precum pare, iar experiența a fost una intensă: ore întregi de filmare, momente în care uita ce are de făcut și scurte clipe de dezamăgire.

„Este foarte greu, chiar dacă, de exemplu, eu am avut un rol micuț. Am ajuns acolo la orele 12 și am terminat la 6 seara. Adică aștepți, pentru că apar și chestii neprevăzute pe platourile de filmare și totul trebuie să fie ca la carte, pentru că sunt actorii, adică în adevăratul sens al cuvântului, sau cum am fost și eu, care sunt pentru prima dată și trebuie să înțeleagă ce se întâmplă acolo.

Nu mi-a fost atât de greu să intru în decor, însă aveam atât de multe emoții, încât la un moment dat am uitat. Uităm ce am de spus. Și mă pierdeam. Trebuia să fac niște mișcări, trebuia să mă duc într-un loc și parcă zici că nu mai știam nici să merg.

Am avut niște momente în care nu reușeam să mă adun și mă supăram așa pe mine. Dar am reușit să mă adun și până la urmă a ieșit bine. Dar experiența zic că aș mai repeta-o, absolut. Este grea, dar frumoasă și memorabilă”, a mărturisit Andra Tănăsescu.

„Au fost foarte înțelegători cu mine”

Deși la început, Andra nu s-a simțit o străină printre actori. Toți au fost răbdători și au sprijinit-o pentru ca rolul său să iasă perfect.

„Nu au pus presiune pe mine, nici doamna regizor. Mi-a explicat ce i-ar plăcea și cum i-ar plăcea să fac. Au fost înțelegători cu mine, pentru că probabil, în subconștientul lor, erau și ei conștienți că au fost cândva ca mine. Bine, nu a fost cazul să ducă muncă de lămurire cu mine sau ceva, dar mă simțeam eu că nu e ce trebuie din prima”, a subliniat tânăra.

„Doamna director de casting m-a trecut pe listele a încă două viitoare proiecte”

Nu doar că a făcut treaba bună, dar Andra Tănăsescu a fost sfătuită să rămână la fel de autentică ca și până acum, pentru ca asta o face specială în ochii publicului. Și, în plus, felul său de a fi a dus la includerea ei pe lista pentru alte filme.

„Cu doamna director de casting, am vorbit și un sfat pe care mi l-a oferit a fost ca eu să-mi păstrez autenticitatea, că voi avea de câștigat. Și m-am identificat cu ce mi-a spus dânsa. Pentru că am realizat că oamenii m-au plăcut pentru ceea ce sunt eu și fără niciun fel de artificiu. Asta am încercat să aduc în fața oamenilor în momentul în care m-am apucat de online. Să fiu eu și cu bune și cu rele.

Și mi-a adus, ca să spun așa, succesul. Pentru că am o comunitate care mă iubește atât de mult încât mâine, dacă m-aș gândi să fac un spectacol, aș umple sala.

(…) Mi-a plăcut cel mai mult să fiu înconjurată de oameni pe care doar îi vedeam la televizor sau i-am văzut în copilărie și eram atât de aproape de ei și îi vedeam cu ghilimele de rigoare, atât de intim. Pentru că și ei, ca și actori cu experiență, treceau prin tot felul de sentimente. Se întâmpla să se tragă mai multe duble, chiar și cu actorii mari, pentru că nu le ieșea ce trebuie.
Iar regizorul solicita încă o dublă și încă o dublă.

Mi-a plăcut și experiența în sine, per total, am primit și atenție, nu am fost tratată diferit de către nimeni. (…) Cu siguranță o să fie și următoarele pentru că doamna director de casting, Domnica Cârciumaru, m-a trecut pe listele încă a doua viitoare proiecte”, ne-a mărturisit Andra Tănăsescu.

Familia a însoțit-o la premiera „Tati Full-Time”

Vestea că urmează să apară pe marile ecrane nu a neașteptată doar pentru ea, ci și pentru apropiați. Primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns la filmările „Tati Full-Time” a fost să-ți facă o poză și să-și anunțe reușita, iar reacțiile au fost pe măsură, chiar dacă nu toți s-au exteriorizat.

„Am pus o singură poză de acolo și oamenii au fost pur și simplu uimiți, nu le venea să creadă. Iar familia a fost foarte mândră de mine, în continuare am susținerea lor. Cât despre prieteni, cunoștințe, la fel, au rămas cu sentimentul de surprindere, mai multe nu știu despre ce au simțit ei, pentru că oricum oamenii sunt închiși în ei, prea multe nu mi s-au spus, dar esențialul este că am simțit sentimentele acelea care îmi trebuiau ca să mă mângâie sufletește din partea cui trebuie și nu mă mai interesează altceva”, a subliniat Andra.

Familia i-a fost alături și la premiera de gală a filmului „Tati Full-Time”, iar când își amintește de acel moment, pe Andra o încearcă un amalgam de sentimente. Pe de-o parte, este mândră de ea, mai ales că a primit rolul la numai două ore după ce a trimis probele video cerute de echipă, dar, în același timp, uneori își minimizează succesul.

„ O dată mă gândesc că este un rol micuț, dar după aceea zic, ‘stai o puțin, e de fapt o mare realizare. Nu mai gândi așa că în CV-ul artistic al tău, apare că ai fost și tu într-un film’. (…)  Chiar când mi-au cerut să fac self-tape-ul acela pentru rol, mi-au cerut să spun anumite fraze, să fac anumite poziții, să fac anumite grimase și le-am filmat și le-am trimis către regizor și ceilalți membri ai echipei care decideau dacă sunt eu cea care trebuie sau nu și am primit ok-ul în mai puțin de două ore. A fost așa satisfăcător sentimentul”, și-a amintit Andra.

Experiența i-a adus și mai multe idei pentru clipurile de pe TikTok

Mai mult decât o rampă de lansare, rolul din „Tati Full-Time” i-a devenit Andrei și o sursă de inspirație pentru clipurile sale de pe TikTok. În plus, personalul medical a recunoscut-o, iar chiar directorul spitalului unde au avut loc filmările a felicitat-o pentru activitatea din mediul online.

Pe de altă parte, atunci când a apărut în costum de asistentă, o parte dintre oamenii care nu au înțeles că videoclipurile sale sunt un pamflet au fost convinși că ea face, de fapt, parte din sistemul medical, lucru care a amuzat-o teribil.

„După ce am postat pozele cu mine în uniforma medicală și cu ecusonul acela la gât, au fost oameni care mi-au zis: ‘Da, deci eram sigur că ești asistentă medicală’. Ceilalți le spuneau: ‘Nu, a fost doar un rol într-un film’.

A fost amuzant. Au fost amuzante comentariile pe care le-am primit după ce am postat pozele. Îmi pare rău că am fost singură la filmări și nu am avut pe cineva care să mă ajute să fac niște poze sau niște clipuri cu ce s-a întâmplat în spatele camerelor.

Chiar mi-ar fi plăcut, dar am profitat că am putut să fac niște poze. Am mai rugat pe cineva să mă ajute să fac niște poze și am rămas pe acele amintiri”, a subliniat Andra Tănăsescu.