Ce se ascunde, de fapt, în interiorul Lunii: descoperirea confirmată oficial de oamenii de știință

De zeci de ani, întrebarea „ce are Luna în interior?” i-a bântuit pe astronomi. Știam că satelitul natural al Pământului are un nucleu, dar nu era clar dacă „inima” Lunii este lichidă, solidă sau un amestec între cele două. Acum, un studiu publicat în revista Nature pune punct dezbaterii: în centrul Lunii se află un miez solid, dens, foarte asemănător cu cel al Pământului și compus, cel mai probabil, în mare parte din fier.

Confirmarea nu este doar o curiozitate științifică. Ea schimbă felul în care înțelegem istoria Lunii, evoluția câmpului ei magnetic și, implicit, primele sute de milioane de ani din istoria întregului Sistem Solar.

Luna are un nucleu solid, asemănător cu cel al Pământului

Echipa condusă de astronomul Arthur Briaud, de la Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța (CNRS), a folosit un „colaj” de date din misiuni spațiale, măsurători gravitaționale și experimente de tip lunar laser ranging – acele experimente în care se trimit fascicule de laser spre reflectoarele lăsate pe Lună de misiunile Apollo, pentru a măsura cu mare precizie distanța și micile variații de poziție.

Pornind de la aceste date, cercetătorii au construit modele care testează diferite variante de structură internă: Lună cu nucleu complet fluid, Lună cu nucleu exterior lichid și miez interior solid etc. Modelul care s-a potrivit cel mai bine cu toate observațiile descrie un satelit cu structură foarte asemănătoare Pământului:

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

• un nucleu exterior fluid, cu o rază de aproximativ 362 km
• un nucleu interior solid, cu o rază de circa 258 km – adică în jur de 15% din raza totală a Lunii
• o densitate a miezului interior de aproximativ 7.800 kg/m³, foarte apropiată de cea a fierului

Interesant este că rezultatele confirmă o analiză mai veche, din 2011, realizată de o echipă NASA pe baza datelor seismologice Apollo, care sugera deja existența unui nucleu solid de circa 240 km rază. Noul studiu consolidează această ipoteză și o împinge practic la rang de certitudine: „inima” Lunii este un glob metalic solid, „îmbrăcat” într-un strat de metal lichid.

Luna fotografiată de pe suprafața Pământului. (Foto Thomas Campbell NASA)

Ce legătură are miezul Lunii cu câmpul ei magnetic și cu bombardamentul cosmic

De ce contează așa de mult dacă nucleul interior este solid sau lichid? Pentru că structura și compoziția acestuia sunt direct legate de felul în care a funcționat, în trecut, câmpul magnetic al Lunii.

Știm că, la scurt timp după formare, Luna avea un câmp magnetic surprinzător de puternic, care a început să slăbească acum aproximativ 3,2 miliarde de ani. Un astfel de câmp apare atunci când în interior există un „dinamo” natural: un amestec de metal lichid, temperaturi ridicate și mișcări de convecție în jurul unui miez solid, exact ca în cazul Pământului.

Confirmarea unui miez interior solid susține ideea că Luna a avut, la rândul ei, un astfel de mecanism intern – un „motor” capabil să genereze un câmp magnetic global. Briaud și colegii săi merg mai departe și propun un scenariu de „răsturnare globală a mantalei”: în interiorul Lunii, materialele mai dense ar fi coborât spre centru, iar cele mai ușoare ar fi urcat în sus. Această „amestecare internă” poate explica, printre altele, distribuția unor elemente chimice ciudate în regiunile vulcanice de pe Lună și oferă indicii despre cronologia bombardamentelor intense din prima epocă a Sistemului Solar.

Altfel spus, simplul fapt că știm acum dimensiunea și densitatea miezului lunar ne ajută să reconstruim nu doar trecutul Lunii, ci și condițiile din vremea în care planetele și sateliții își găseau încă echilibrul orbital.

Ilustrație de tip „artist’s impression” cu diferite instrumente care măsoară proprietățile Lunii pentru a-i dezvălui nucleul. (Géoazur / Nicolas Sarter)

Ce urmează: spre o „tomografie” precisă a Lunii

Momentan, aceste concluzii se bazează pe modelare și pe interpretarea extrem de sofisticată a datelor indirecte. Seismologia rămâne cea mai bună metodă de „a vedea” în interiorul unui corp ceresc, dar datele seismice de pe Lună, colectate de misiunile Apollo, au o rezoluție limitată.

De aceea, cercetătorii speră ca viitoarele misiuni lunare – fie NASA, China sau alte agenții – să ducă noi seismometre pe Lună și să ofere o imagine mult mai clară a interiorului său. Dacă viitoarele măsurători vor confirma acest model cu nucleu solid și exterior fluid, teoria unui „frate mai mic al Pământului” va deveni și mai puternică.

Până atunci, rămânem cu verdictul oficial: Luna nu e făcută din cașcaval, verde sau altfel, ci ascunde în centru un miez dens de metal, care poartă, înghețată în el, memoria primului miliard de ani din istoria Sistemului Solar.