Cine era muncitorul român care a murit după prăbușirea unei părți a turnului medieval Torre dei Conti. Bărbatul a comunicat cu salvatorii pe toată durata operațiunii
Un muncitor român prins sub dărâmături timp de 11 ore, după prăbușirea unei secțiuni a turnului medieval Torre dei Conti din Roma, a murit la spital în noaptea de luni, 3 noiembrie, spre marți, 4 noiembrie. Operațiunea de salvare a mobilizat peste 150 de pompieri, iar bărbatul a vorbit cu echipele de intervenție până în ultimul moment. Deși a fost scos viu dintre ruine, a suferit un stop cardiac imediat ce a fost urcat în ambulanță.
Ce s-a întâmplat în timpul tragediei de la Torre dei Conti
Incidentul dramatic a avut loc în timpul lucrărilor de renovare la Torre dei Conti, o construcție medievală emblematică din centrul Romei, restaurată prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență al Italiei.
Luni dimineața, o parte a structurii s-a prăbușit, iar patru muncitori români aflați pe șantier au fost surprinși de dărâmături. Trei dintre ei au fost scoși rapid, însă unul – Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, originar din Suceava – a rămas captiv sub ruine.
În timpul intervenției, s-a produs o a doua prăbușire, complicând și mai mult operațiunea. Pentru extragerea lui, echipele de pompieri au folosit utilaje speciale, camere, drone și tehnici de degajare controlată, în condiții de risc major, notează Ray News.
Bărbatul a rămas conștient și a comunicat cu salvatorii pe tot parcursul celor 11 ore, în timp ce soția sa, aflată la fața locului, a urmărit cu speranță fiecare moment. După extragere, starea lui a cedat brusc, iar medicii nu l-au mai putut salva.
Cine a fost Octav Stroici
Octav Stroici trăia de ani buni în Italia, unde se stabilise împreună cu familia sa. Era căsătorit din 2021 și, potrivit presei italiene, îndrăgea marea, împărtășind des imagini cu soția sa de pe litoral.
A lucrat în diverse zone ale Romei, iar în prezent făcea parte din echipa care restaura Torre dei Conti. Presa italiană îl descrie drept un muncitor cu experiență, integrat în comunitatea locală.
Tragedia sa a generat un val de emoție, inclusiv în rândul comunității române din Italia, care a apreciat eforturile salvatorilor și solidaritatea autorităților.
Un alt muncitor român rănit în incident se află în stare critică la spital, iar Parchetul din Roma a deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă și provocarea unui dezastru, zona fiind sigilată de carabinieri.
”Suntem alături de familie și colegii săi”
Moartea lui Octav Stroici a stârnit reacții puternice la nivel instituțional.
”Îmi exprim profundă tristețe și transmit condoleanţe, în numele meu și al Guvernului, pentru tragica trecere în neființă a lui Octav Stroici… Suntem alături de familie și colegii săi în acest moment de suferinţă de nedescris.”, a transmis premierul Giorgia Meloni.
”Îmi exprim cele mai sincere condoleanțe pentru trecerea în neființă a lui Octav Stroici… Aş dori să mulțumesc pompierilor, forțelor de ordine și echipelor de salvare care au intervenit cu mare profesionalism.”, a spus primarul Romei, Roberto Gualtieri.
Și ministrul Culturii, Alessandro Giuli, a transmis: ”Octavian nu a fost singur nici măcar o clipă… Amintirea sa va rămâne cu noi pentru totdeauna.” Guvernatorul regiunii Lazio, Francesco Rocca, a completat: ”Nu puteți și nu trebuie să muriți la locul de muncă.”