Oana Gheorghiu, numită oficial vicepremier. Nicușor Dan a semnat decretul de numire
Oana Clara Gheorghiu a fost numită oficial în funcția de viceprim-ministru al României. Decretul de numire a fost semnat miercuri, 29 octombrie, de președintele Nicușor Dan și va fi publicat joi, 30 octombrie, în Monitorul Oficial. Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, în prezența premierului Ilie Bolojan.
Cine este Oana Gheorghiu și ce o recomandă pentru funcția de vicepremier
Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu pentru postul de vicepremier rămas vacant după demisia antreprenorului Dragoș Anastasiu.
”Prim-ministrul Ilie Bolojan a trimis Administrației Prezidențiale propunerea pentru ocuparea postului vacant de viceprim-ministru.
Această propunere este doamna Oana Gheorghiu, căreia prim-ministrul Ilie Bolojan îi mulțumește și pe această cale pentru disponibilitatea de a participa la reformele absolut necesare de care România are nevoie în această perioadă”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În vârstă de 56 de ani, Oana Gheorghiu este absolventă a Academiei de Studii Economice din București și cofondatoare a Asociației Dăruiește Viață, unde a coordonat proiecte de infrastructură medicală unice în România.
Cea mai importantă realizare a sa este Spitalul pentru Copii cu Cancer și alte boli grave, construit de la zero la Marie Curie — primul spital nou din țară ridicat exclusiv din donații și sponsorizări.
Ce controverse a stârnit nominalizarea sa în Guvern
Propunerea Oanei Gheorghiu a fost criticată de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a cerut premierului Bolojan să o retragă.
Acesta a invocat ”nevoia de a evita un dezastru ireparabil diplomatic în relația cu Statele Unite ale Americii”, făcând referire la o postare mai veche în care Gheorghiu îi numea pe Donald Trump și J.D. Vance „doi golani”.
Oana Gheorghiu a reacționat miercuri dimineață, spunând că mesajul a fost o opinie personală: ”Postările despre Donald Trump au fost opinii formulate într-un context emoțional foarte încărcat, în virtutea dreptului la liberă exprimare.”
Ce urmează după depunerea jurământului
Decretul de numire semnat de Nicușor Dan a fost transmis la Monitorul Oficial și va fi publicat joi, înaintea ceremoniei de la Cotroceni. Oana Gheorghiu va prelua coordonarea reformelor privind eficientizarea instituțiilor publice și modernizarea infrastructurii sociale.
În 2019, Ambasada SUA la București a premiat-o pe Oana Gheorghiu, alături de Carmen Uscatu, în cadrul programului ”Femei curajoase din întreaga lume”.
”Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu au dat dovadă de un curaj, un devotament şi o perseverenţă extraordinare în eforturile neînfricate de a oferi speranţă copiilor care înfruntă cancerul şi familiilor lor”, se arăta în mesajul ambasadei.
Prin această numire, Oana Gheorghiu devine prima persoană din societatea civilă care ocupă funcția de vicepremier într-un guvern condus de Ilie Bolojan.