Simbolurile Brașovului, Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, se redeschid după o modernizare spectaculoasă. Cum arată după renovare
Două dintre cele mai cunoscute repere ale Brașovului – Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic – își redeschid porțile pe 19 octombrie, după o modernizare amplă, estimată la peste 20 de milioane de euro. Proiectul, derulat de ANA Teleferic, aduce în prezent două embleme care combină istoria, eleganța și tehnologia de ultimă generație, redefinind experiența turistică de pe Muntele Tâmpa.
Ce aduce nou modernizarea celor două simboluri ale Brașovului
Valoarea totală a proiectului depășește 20 de milioane de euro, dintre care peste 12 milioane au fost investite în reconstrucția restaurantului Panoramic, iar 8 milioane în modernizarea Telecabinei Tâmpa.
Redeschiderea are loc într-un moment cu dublă semnificație: în 2025 se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea restaurantului Panoramic și 55 de ani de la punerea în funcțiune a telecabinei.
Arhitecții Zârnovean Liviu și Ingrid, de la Dart Architects, au gândit o reconfigurare care păstrează farmecul inițial, dar aduce un plus de funcționalitate și rafinament.
”Această investiție este mai mult decât un proiect de modernizare – este o moștenire pe care o lăsăm Brașovului pentru următorii 50 de ani.
Am dorit să redăm strălucirea unui simbol al orașului și, în același timp, să îl pregătim pentru viitor, cu respect față de istorie și cu viziune pentru generațiile care vin,” a declarat George Copos, Președinte ANA Holding, conform bizbrasov.ro.
Cum arată restaurantul Panoramic după reamenajare
Considerat o bijuterie arhitecturală a anilor ’70, Panoramic revine acum într-o formă modernă, elegantă și versatilă, datorită echipei Corvin Cristian Studio și RCTI Company. Cu o capacitate totală de 470 de persoane, noul spațiu include un restaurant à la carte, un salon de evenimente, un VIP Lounge, bar, terasă și cafenea.
Priveliștea asupra Brașovului și a Țării Bârsei rămâne impresionantă, iar atmosfera combină stilul retro cu un design contemporan, menit să atragă atât turiști, cât și localnici. Accesul principal se face cu Telecabina Tâmpa, complet modernizată și pregătită pentru un flux de până la 6.000 de persoane pe zi.
Ce surprize oferă noua Telecabină Tâmpa
Noua instalație, realizată de consorțiul Garaventa – Doppelmayr, lider mondial în transportul pe cablu, are o capacitate de 25 de persoane pe cursă și este singura telecabină din România autorizată să funcționeze și pe timp de noapte. Ea oferă accesibilitate completă pentru persoanele cu dizabilități și respectă cele mai înalte standarde de siguranță și eficiență energetică.
”Ne bucurăm că putem oferi brașovenilor și turiștilor o telecabină modernă, sigură și spectaculoasă, care continuă tradiția începută în 1970,” a declarat Ion Rufa, Director General ANA Teleferic.
Cei care preferă o variantă activă pot ajunge la restaurant și pe jos, prin traseele montane Treptele lui Gabony și Drumul Serpentinelor, două rute pitorești care completează perfect experiența de pe Tâmpa.
Prin acest proiect, ANA Teleferic și ANA Hotels consolidează poziția Brașovului ca destinație turistică premium, redând viață unor repere emblematice ale orașului.
Sursa foto: biz.brasov