Sancţiunile primite în trecut de şoferul care a ucis o mamă pe trecerea de pietoni, în Berceni. Nu este prima oară când încalcă legea
Tragedie cumplită pe un bulevard aglomerat din Capitală. O femeie de 35 de ani și fiica ei de doar doi ani au fost lovite în plin pe trecerea de pietoni de un tânăr șofer care circula cu viteză și făcea slalom printre mașini. Imaginile surprinse chiar de camera de bord a bărbatului arată cruzimea momentului. Conducătorul auto de 20 de ani, cunoscut pentru comportamentul agresiv în trafic, a fost arestat preventiv.
Cum s-a produs tragedia
Accidentul a avut loc pe un bulevard din cartierul Berceni, acolo unde ambuteiajele sunt la ordinea zilei. Femeia, împreună cu fetița ei de doi ani, aflată într-un cărucior, traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.
Din cauza mașinilor oprite în coloană, a fost nevoită să se strecoare printre ele. În momentul în care a ajuns pe banda a doua, un autoturism care circula cu viteză a lovit-o în plin.
Camera de bord a șoferului vinovat a surprins totul: tânărul de 20 de ani făcea slalom printre mașini și a intrat în depășire chiar înainte de trecerea de pietoni. Nu a schițat niciun gest de frânare.
Forța impactului a fost uriașă — femeia a fost aruncată pe sensul opus, unde a căzut peste alte două autoturisme, iar căruciorul a fost târât aproape 40 de metri.
Cadrele medicale sosite la locul accidentului nu au mai putut să o salveze, în timp ce fetița a fost transportată la spital cu multiple răni, dar în afara pericolului vital.
Ce a spus șoferul după accident
Imediat după tragedie, tânărul a încercat să se scuze: ”Am încercat să evit ceva şi nu am mai avut timp. Am pus frână, dar nu s-a mai oprit maşina”, le-a spus el polițiștilor, potrivit observatornews.ro.
Anchetatorii au stabilit că nu se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor. Cu toate acestea, gravitatea faptei și istoricul său rutier au dus la arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Președintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie a reacționat dur: ”În cazul acesta am văzut în spaţiul public imagini cu acest individ care conducea cu peste 200 de kilometri la oră, din păcate nu pe un circuit raliu, ci pe drumurile publice.”
Tânărul nu este la prima abatere
În vara acestui an, permisul i-a fost suspendat pentru 30 de zile după ce a fost surprins conducând agresiv. Cu toate acestea, a continuat să se urce la volan.
Pe rețelele sociale, a postat chiar filmări în care gonea cu peste 240 km/h prin oraș. Recent, fusese prins din nou la volan și se alesese cu un dosar penal.
După accidentul mortal, anchetatorii au luat probe biologice și de la ceilalți șoferi implicați, iar unul dintre ei a ieșit pozitiv la amfetamină. Localnicii cer autorităților măsuri urgente: ”Am dat N telefoane la poliţie să bage aici două semafoare. Nimeni nu m-a luat în considerare”, spune un martor revoltat.
Marți, 14 octombrie, trupul neînsuflețit al femeii a fost ridicat de familie. Victima mai avea un băiat de 10 ani, care și-a sunat mama chiar în timp ce medicii încercau să o salveze.