02 oct. 2025 | 07:59

Pericol la centrala nucleară de la Cernobîl. Structura care izolează reactorul distrus în 1986 a rămas fără energie electrică, după un atac rusesc

ȘTIRI EXTERNE
Share
Pericol la centrala nucleară de la Cernobîl. Structura care izolează reactorul distrus în 1986 a rămas fără energie electrică, după un atac rusesc
Intrarea în zona centralei nucleare de la Cernobîl (Foto: Profimedia)

Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără alimentare cu energie electrică în urma unui atac al armatei ruse, a anunțat Kievul.

Probleme la Centrala nucleară de la Cernobîl

Probleme la Centrala nucleară de la Cernobîl

Potrivit Ministerului ucrainean al Energiei, bombardamentele asupra infrastructurii energetice din regiunea Kiev au provocat oprirea curentului în instalațiile de la Cernobîl, ceea ce a determinat declararea unei situații de urgență.

„Din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurilor energetice din regiunea Kiev, a fost declarată o situaţie de urgenţă în instalaţiile centralei nucleare de la Cernobîl. Ca urmare a supraîncărcării rețelei, noul înveliş de protecție – structura esențială care izolează reactorul numărul 4, distrus în 1986, și împiedică scurgerile de materiale radioactive – a rămas fără energie electrică”, a precizat ministerul pe Telegram, menționând că echipele tehnice încearcă să restabilească alimentarea.

Autoritățile nu au specificat care ar putea fi efectele lipsei de curent asupra instalației.

 

Zelenski: “O ameninţare globală”

Finalizată în 2016, Arca de la Cernobîl este o construcție metalică de mari dimensiuni menită să acopere rămășițele reactorului și să limiteze eliberarea de radiații. În februarie, aceeași structură a fost afectată de un atac cu drone, însă fără ca nivelul radiațiilor să crească, potrivit oficialilor ucraineni.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Rusia că reprezintă o „ameninţare globală”, după bombardamentul rusesc.

„Fiecare zi în care Rusia prelungeşte războiul, refuză să pună în aplicare un armistiţiu cuprinzător şi fiabil şi continuă să atace toate siturile noastre energetice – inclusiv pe cele esenţiale pentru siguranţa centralelor nucleare şi a altor instalaţii nucleare – reprezintă o ameninţare globală”, a scris Zelenski pe Facebook.