Învățământul românesc între digitalizare și metode depășite. De ce reforma e mai importantă decât tehnologia

De peste 30 de ani, România vorbește despre reforma educației ca despre o prioritate națională, dar realitatea din școli arată că schimbările profunde întârzie să apară. În multe clase, imaginea e aceeași ca acum un secol și jumătate: elevi așezați în bănci, ascultând pasiv profesorul, care scrie pe tablă informații ce trebuie memorate. Între timp, digitalizarea a intrat în vocabularul public ca soluție miraculoasă, însă în lipsa unei reforme autentice, tehnologia s-a dovedit a fi doar un strat aplicat peste un sistem învechit.

Digitalizarea educației în România

Astăzi, când inteligența artificială, platformele online și aplicațiile interactive fac parte din viața de zi cu zi a elevilor, educația românească rămâne prinsă între două lumi: cea a metodelor de predare tradiționale și cea a unui viitor digital încă insuficient înțeles.

În România, digitalizarea educației a fost adesea redusă la număratul de laptopuri, tablete și table inteligente achiziționate cu bani publici. În timp ce autoritățile se laudă cu cifre privind distribuirea de echipamente, infrastructura IT, conexiunile la internet și competențele profesorilor rămân insuficient dezvoltate. Studiile recente arată că în mediul rural aproape jumătate dintre elevi și părinți se plâng de lipsa accesului stabil la internet, iar inegalitățile între copii devin tot mai vizibile.

În teorie, „Strategia privind digitalizarea educației 2021–2027” promitea să atingă un nivel de 90% de alfabetizare digitală și să pregătească tinerii pentru meseriile emergente. În practică, proiectul a fost abandonat, iar în multe școli dotările există doar pe hârtie sau sunt folosite ocazional, fără a schimba substanțial actul educațional.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Antropologul Radu Umbreș, citat de Pressone, atrage atenția că digitalul trebuie văzut ca o revoluție comparabilă cu apariția scrisului. Elevii ar trebui să învețe să navigheze în această lume încă din clasele primare, nu ca într-o materie separată, ci ca o competență fundamentală, asemenea cititului și scrisului. Problema este că sistemul nu a fost pregătit pentru această schimbare, iar digitalizarea a ajuns să fie un transplant pe jumătate reușit.

Rolul inteligenței artificiale și limitele actuale ale școlii

O provocare tot mai prezentă este folosirea inteligenței artificiale de către elevi, fie că e vorba de aplicații precum ChatGPT, fie de instrumente de generare a conținutului digital. Acestea nu au manuale de utilizare, dar elevii învață intuitiv să le folosească, ceea ce schimbă fundamental raportul dintre predare și învățare.

În loc să stimuleze gândirea critică, școala românească insistă încă pe memorare mecanică și pe acumularea de informații pentru examene, nu pentru viața reală. Această abordare produce elevi care „știu pentru test”, dar nu reușesc să folosească în mod creativ și adaptat cunoștințele dobândite.

Inteligența artificială ar putea fi un sprijin în procesul educațional, oferind acces rapid la informații și exemple practice. Însă, în lipsa unei reforme, există riscul ca elevii să rămână captivi într-o zonă de superficialitate: copierea unor răspunsuri generate de AI fără să înțeleagă în profunzime conceptele. Experții avertizează că soluția nu este interzicerea acestor instrumente, ci integrarea lor inteligentă în procesul de învățare și, mai ales, dezvoltarea spiritului critic al elevilor.

Daniela Vișoianu, expertă în educație, subliniază că adevărata frână în calea modernizării școlii nu este lipsa de bani sau de tehnologie, ci absența unei reforme reale. Decidenții din Ministerul Educației sunt, în același timp, profesori care dețin catedre și sunt direct afectați de orice schimbare de substanță. Orice reformă ar însemna pentru mulți dintre ei să își actualizeze metodele, să învețe instrumente noi și să accepte că modul în care au predat până acum nu mai corespunde nevoilor actuale.

Această rezistență sistemică face ca reforma să fie amânată la nesfârșit, iar digitalizarea să fie folosită doar ca pretext pentru a masca lipsa schimbării. În realitate, fără transformări curajoase în curriculum, în evaluare și în formarea profesorilor, tehnologia rămâne un decor care nu schimbă esența.

Educația are nevoie nu doar de tablete și platforme, ci de o schimbare de paradigmă: de la învățarea bazată pe memorare la dezvoltarea de competențe reale, de la transmiterea unilaterală de informații la dialog și colaborare, de la rigiditate la adaptabilitate.

Învățământul românesc se află la o răscruce între metode de predare care și-au atins limitele și oportunitățile oferite de digitalizare și inteligența artificială. Dar tehnologia nu este un panaceu. Laptopurile și tabletele distribuite nu vor transforma singure educația, la fel cum ChatGPT nu poate suplini un profesor capabil să stimuleze gândirea critică. Salvarea sistemului nu va veni din gadgeturi, ci din curajul de a face reforme reale, chiar dacă acestea afectează direct pe cei care trebuie să le implementeze.

Doar atunci, digitalizarea va fi un instrument autentic de progres, și nu o simplă bifă pe lista promisiunilor neonorate.