Cine este militarul român care s-a urcat beat la volan? A distrus în câteva secunde un bolid, dar şoferul a scăpat nevătămat
Un simplu drum putea să se transforme într-o tragedie la Iași, unde un tânăr militar a ales să urce la volan sub influența alcoolului. Incidentul, petrecut în weekend, a atras atenția atât prin gravitatea lui, cât și prin faptul că implică un angajat al Armatei Române, iar acum dosarul a ajuns în atenția procurorilor militari.
Cum s-a produs accidentul
Sâmbătă, după prânz, liniștea comunei Prisăcani a fost spulberată de zgomotul unui impact puternic. Toni Ștefan Rabadan, în vârstă de 28 de ani, maistru militar clasa IV-a la Secția 85 Mentenanță Echipamente Militare „Tutova” din Bârlad, a pierdut controlul BMW-ului pe care îl conducea cu viteză mare. Mașina s-a izbit violent de un gard și s-a făcut bucăți, însă, ca prin minune, atât șoferul, cât și pasagerul său au scăpat cu răni ușoare.
Martorii au sunat imediat la 112, convinși că în autoturism se află victime în stare gravă. Echipajele de salvare au sosit rapid la fața locului, dar au constatat că militarii nu aveau leziuni care să le pună viața în pericol.
Alcoolemie peste limita legală
Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe Toni Ștefan Rabadan cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat o valoare de peste 0,60 la mie, ceea ce a dus imediat la deschiderea unui dosar penal. Ulterior, bărbatului i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei exacte.
Potrivit informațiilor apărute, în ziua accidentului, militarul fusese observat de mai multe ori trecând cu viteză prin Prisăcani, semn că aventura la volan putea să se termine mult mai rău.
Un localnic a declarat că viteza excesivă și lipsa de control puteau produce un adevărat dezastru:
„Avea viteză mare, de s-a făcut mașina în halul ăla. Doamne ferește, putea să intre în cineva! Făcea prăpăd. Acum, bine că au scăpat și ei… O să tragă ce are de tras și poate nu-i mai trebuie să se mai urce la volan așa. Ziceau că avea peste 100 de kilometri pe oră. Acum, cine știe?”
Ce riscă militarul
Dosarul a fost preluat de procurorii militari, iar soarta lui Toni Ștefan Rabadan urmează să fie decisă de superiori. Deși fapta este una gravă, legea prevede pedepse relativ blânde în astfel de cazuri. Vătămarea corporală din culpă, sub influența alcoolului, care produce leziuni ce necesită îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Astfel, chiar dacă a pus în pericol vieți omenești, militarul ar putea scăpa cu o pedeapsă ușoară. Totuși, impactul asupra carierei sale militare ar putea fi considerabil, având în vedere că incidentul aduce prejudicii de imagine Armatei Române.