Filmul „The Long Walk” schimbă finalul romanului lui Stephen King într-o poveste și mai întunecată

Adaptarea cinematografică a romanului „The Long Walk”, regizată de Francis Lawrence și scrisă de JT Mollner, a surprins publicul printr-un final și mai deprimant decât cel imaginat de Stephen King. Deși cartea publicată inițial sub pseudonimul Richard Bachman nu oferea nici ea o încheiere optimistă, filmul duce tragedia la un alt nivel, renunțând la orice urmă de ambiguitate și speranță. Rezultatul este o poveste care nu lasă loc pentru iluzia că violența sau sacrificiul pot aduce eliberare.

În roman, finalul rămâne deliberat neclar. Protagonistul Ray Garraty este ultimul supraviețuitor al marșului, dar King nu dezvăluie dacă acesta trăiește cu adevărat sau dacă doar se prăbușește în fața morții. Ambiguitatea lasă loc interpretărilor: unii cititori cred că Ray continuă să meargă către o forță întunecată, poate moartea personificată, alții văd în el un tânăr atât de traumatizat încât nu mai poate concepe o viață în afara competiției fatale.

Filmul schimbă radical această perspectivă. De data aceasta, Ray nu mai este câștigătorul. Într-un gest de sacrificiu, el renunță, permițându-i prietenului său Pete McVries să fie declarat învingător. Această alegere aduce un dramatism neașteptat, pentru că Pete, considerat până atunci vocea morală a poveștii, sfârșește prin a-și compromite propriile principii. Decizia regizorului de a elimina ambiguitatea lui King transformă finalul într-o sentință clară: chiar și cel mai idealist personaj poate fi corupt.

Un act de răzbunare fără sens

Momentul decisiv al filmului vine atunci când Pete, după ce câștigă, îndeplinește dorința pe care Ray o ascundea: cere arma unui soldat și îl împușcă pe The Major, liderul marșului. În teorie, acest gest ar trebui să fie eliberator, un simbol al sfidării împotriva unui sistem opresiv. În practică, scena este lipsită de orice victorie. Regizorul alege să nu arate haosul de după moartea lui The Major, lăsând spectatorii cu sentimentul că nimic nu s-a schimbat.

Peste 400.000 de euro, obținuți la o gală caritabilă din București, vor sprijini comunitățile locale

Suma impresionantă cu care Irina Columbeanu și-a vândut un tablou. Fiica Monicăi Gabor face bani de când era mică

Prin această decizie, filmul subliniază ideea că violența nu poate rupe lanțurile unei societăți corupte. Pete nu devine erou, ci un om care a pierdut tot: inocență, moralitate și speranță. Publicul rămâne martor la o spirală de disperare, în care chiar și un act aparent revoluționar nu produce decât goliciune.

O reflecție asupra corupției și a naturii umane

„The Long Walk” rămâne o metaforă puternică pentru competiția fără sfârșit și presiunea socială. Dacă romanul lui King lăsa loc unei interpretări personale, filmul accentuează ideea că, într-un sistem nedrept, chiar și cei mai buni dintre noi pot fi distruși. Alegerea lui Pete de a ucide arată cum dorința de răzbunare poate învinge orice ideal, iar absența oricărei reacții din partea spectatorilor din film devine un comentariu amar despre pasivitatea societății.

Adaptarea semnată de Francis Lawrence nu este doar o transpunere fidelă a unei povești sumbre, ci o amplificare a mesajului inițial. Prin eliminarea finalului ambiguu, filmul arată clar că nimeni nu poate scăpa neatins atunci când este prins într-o mașinărie a violenței și opresiunii. În locul unei posibile eliberări, rămâne doar certitudinea că sistemul continuă, indiferent de sacrificii.

Această abordare îi lasă pe spectatori cu un sentiment de neliniște profundă. „The Long Walk” nu oferă catharsis, ci o oglindă a lumii reale, unde dorința de a dărâma un conducător nu garantează sfârșitul opresiunii. Finalul filmului confirmă că, uneori, adevărata tragedie nu este moartea, ci pierderea completă a speranței și a umanității.