„Al doilea Pământ”, la 40 de ani-lumină: JWST găsește semne promițătoare pe TRAPPIST-1e

Telescopul Spațial James Webb (JWST) a surprins unul dintre cele mai încurajatoare semnale de până acum în căutarea unei lumi asemănătoare Terrei: exoplaneta TRAPPIST-1e, aflată la aproximativ 40 de ani-lumină, ar putea avea o atmosferă. Indiciile vin din spectroscopia de tranzit, metoda prin care lumina stelei gazdă trece prin învelișul gazos al planetei și lasă „amprente” chimice detectabile. Nu este o confirmare finală a unei atmosfere ca a noastră, dar este cel mai solid pas de până acum pentru acest sistem celebru.

Ce a observat JWST și cum interpretează oamenii de știință

Echipe independente au analizat mai multe tranzite ale planetei și au găsit un semnal compatibil cu existența unui înveliș gazos. Datele sugerează că TRAPPIST-1e nu are o atmosferă „umflată” de hidrogen și metan (caracteristică lumilor tinere sau de tip mini-Neptun) și nici concentrații mari de dioxid de carbon care ar împinge scenariul spre un „Venus” sau „Marte”.

Interpretarea de lucru indică șanse sporite pentru o așa-numită atmosferă secundară, dominată de gaze grele precum azotul, eventual cu urme de CO₂ și metan. Acesta ar fi un mediu mai apropiat de familia terestră, capabil – în anumite condiții de presiune și temperatură – să stabilizeze apa lichidă la suprafață. Oamenii de știință rămân totuși prudenți: semnalul este încă modest, iar activitatea stelei pitice roșii poate introduce zgomot în măsurători.

De ce contează Trappist-1e în „vânătoarea” de lumi locuibile

TRAPPIST-1e orbitează în zona locuibilă a stelei sale, acolo unde apa nu ar îngheța și nici nu s-ar evapora complet, conform datelor analizate de cei de la News.mit.edu. Spre deosebire de sora ei mai apropiată, TRAPPIST-1d, pentru care observațiile nu au găsit o atmosferă clară, 1e pare să fi rezistat mai bine furtunilor stelare. Dacă se confirmă, acesta ar fi un argument că unele planete stâncoase din jurul piticelor roșii își pot păstra învelișul gazos suficient de mult timp pentru a deveni interesante biologic.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Planeta are dimensiune și masă comparabile cu ale Pământului, ceea ce o face o candidată ideală pentru testarea ipotezelor despre habitabilitate. Faptul că se află „doar” la 40 de ani-lumină înseamnă că instrumentele actuale și viitoare o pot studia repetat, la mai multe lungimi de undă, până când incertitudinile se reduc.

Cât de aproape suntem de „al doilea pământ”

Chiar dacă spectrele par să excludă scenariile extreme, nu putem vorbi încă despre o atmosferă „ca pe Pământ”. Abundențele exacte, existența norilor, circulația vânturilor și bilanțul energetic global rămân necunoscute. În plus, aceleași date pot fi uneori explicate prin combinații diferite de gaze, iar influența erupțiilor stelare poate mima sau estompa semnale reale.

Totuși, faptul că scenariile de tip „fără atmosferă” sau „hidrogen dominant” devin mai puțin probabile schimbă accentul spre variante compatibile cu un azot majoritar. Pentru cercetători, aceasta este o invitație la observații mai profunde și la modele climatice mai fine, care să spună dacă la suprafață ar putea exista zone temperate, oceane stabile sau cicluri chimice de interes.

Ce urmează în programul de observații

JWST are programate noi campanii pe TRAPPIST-1e, menite să confirme semnalul și să restrângă compoziția probabilă. Observațiile la alte lungimi de undă, combinate cu monitorizarea activității stelei, vor clarifica dacă „amprentele” văzute acum se repetă identic. În paralel, telescoape de la sol vor urmări tranzite suplimentare și variațiile stelare, pentru a separa cât mai bine semnalul planetei de zgomot.

În scenariul optimist, următoarele seturi de date vor valida o atmosferă secundară cu azot dominant și urme de alte gaze, transformând TRAPPIST-1e în cea mai promițătoare lume stâncoasă studiată până acum. Chiar și într-un scenariu mai prudent, planeta rămâne un laborator natural esențial pentru a înțelege cum arată – și cât de des apar – atmosferele pe planete de mărimea Pământului din jurul piticelor roșii. Într-un cuvânt, nu avem încă „al doilea Pământ”, dar ne apropiem măsurabil de a răspunde la întrebare cu date solide.