Cât costă să-ți înscrii copilul la afterschool. Diferențe uriașe între școlile de stat și cele private
Școlile afterschool au câștigat popularitate în ultimii ani, fiind preferate de părinții care au un program încărcat și nu au posibilitatea să-și supravegheze copiii după ore. Totuși, prețurile pentru aceste servicii variază semnificativ în funcție de oraș și tipul unității, iar diferențele între afterschool-urile de stat și cele private pot fi uriașe.
Afterschool-ul în Capitală: servicii complete la prețuri ridicate
În București, părinții care doresc să-și înscrie copilul la un afterschool privat plătesc chiar și 2.000 de lei pe lună. În acest tarif sunt incluse mai multe beneficii, de la realizarea temelor sub supravegherea cadrelor didactice, până la cursuri opționale de limbi străine sau informatică, activități sportive și ateliere de artă, precum și momente de socializare între copii. De asemenea, mesele și transportul de la școală sunt incluse în preț.
”Programul începe odată cu preluarea copilului de la școală cu mașinile noastre. Copiii ajung la noi și se pregătesc de masă. Masa se pregătește la noi, cu bucătar calificat.
Apoi intră la teme, cu doamnele învățătoare, pentru realizarea temelor și pregătire suplimentară. După terminarea temelor avem opționale adaptate în funcție de vârstă.
Avem și patru ore de sport. De la ora 16:30 sunt activități în aer liber”, explică reprezentantul unui afterschool din București, potrivit evz.ro.
Diferențele regionale: Timișoara, Cluj și Brașov
În alte orașe, costurile sunt semnificativ mai mici. În Timișoara, de exemplu, tarifele pornesc de la 870 de lei, însă acest preț nu include mesele zilnice și activitățile opționale.
”Activităţile opţionale nu sunt incluse în tariful lunar şi se stabilesc în funcţie de oferta contractată şi de numărul de copii. Numărul minim de copii pentru care se organizează o activitate opțională este de cinci. La solicitarea părinţilor, se pot organiza și alte activități opţionale”, se arată pe pagina unui centru educațional din Timișoara.
Părinții apreciază siguranța și educația suplimentară
Deși prețurile sunt ridicate în anumite zone, părinții consideră că serviciile afterschool-urilor merită investiția, mai ales când vine vorba de supravegherea copiilor după școală și de sprijinul educațional oferit.
”Ajungem la 19:00 acasă și nu are cine să supravegheze copilul după școală. Chiar dacă e scump, suntem siguri că acolo își face temele pentru a doua zi și învață ceva în plus”, a spus un părinte.
Pe lângă realizarea temelor și activitățile opționale, afterschool-urile oferă și momente de socializare, dezvoltare a abilităților creative și sportive, ceea ce transformă acest serviciu într-o soluție completă pentru familiile cu un program aglomerat.
Vezi și S-a schimbat limba română: Afterschool, breaking news și all-inclusive, cuvinte românești!