28 aug. 2025 | 10:59

Experiența de coșmar pentru un cuplu de români în Grecia: mașina le-a fost furată din curtea vilei în care erau cazați

Vacanțe și turism
Share
Experiența de coșmar pentru un cuplu de români în Grecia: mașina le-a fost furată din curtea vilei în care erau cazați
Vacanta de cosmar pentru un cuplu de romani in Grecia. Sursa foto: Profimedia

O vacanță în Grecia s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru un cuplu de români cazați în Nikiti, după ce mașina lor, un Volkswagen Tiguan All Space negru, cu numărul B990ETI, a fost furată din curtea vilei în care se aflau. Postarea lor pe grupul de Facebook Forum Grecia a atras imediat atenția internauților, care au încercat să ofere sfaturi și să le exprime solidaritatea.

Întâmplare șocantă pentru un cuplu de români în Grecia

Un cuplu de români a trăit momente de panică în timpul nopții, după ce mașina lor, un TIGUAN ALL SPACE negru, cu numărul B990ETI, a dispărut din curtea vilei în care erau cazați în Nikiti. Postarea lor pe grupul de Facebook Forum Grecia a atras imediat atenția membrilor comunității, care au venit cu sfaturi și mesaje de susținere.

”Bună ziua! Azi noapte, pe la 3, ni s-a furat mașina, TIGUAN ALL SPACE negru, B990ETI, din curtea de la cazare din Nikiti. Dacă o vedeți pe undeva, vă rog să ne anunțați!”, a scris persoana pățită pe grup.

Răspunsurile nu au întârziat să apară: ”De obicei, de la modelul ăsta în sus ai și aplicație care te ajută să identifici locația curentă sau ultima locație raportată a mașinii”, a scris un internaut.

”Sper să vă recuperați cât mai repede mașina! Iar pentru cei cu chef de mistouri, nu ai ce să le spui… atât le-a fost dat”, a transmis altcineva.

”Doamne ferește! 😔 De urgență anunțați poliția!”, a completat un alt utilizator.

Persoana pățită a răspuns: ”A fost anunțată la 7 dimineața, când am descoperit că mașina nu mai este în curte.”

Sfaturi și avertismente din partea internauților

Alți membri ai grupului au venit cu recomandări și avertismente: ”Sper să o recuperați cât mai repede. Anunțați autoritățile! O cameră care filmează 24/24 era de ajutor și sper să aveți și CASCO! Dacă da, anunțați și asiguratorul!”, a scris un internaut.

”Vedeți, poate să fie și ”combinația” celor de la cazare. Dau pontul, ei acționează și apoi împart profitul. Nimeni nu este de încredere. Sănătate multă!!”, a adăugat altcineva.

”Sincer… cu părere de rău, nu cred că o mai găsiți. Este de mult trecută în Bulgaria. Eu am scris acum o lună că se fură mașini, tocmai pentru a se lua în calcul mai multe variante de protecție… un prieten a pățit-o. Noroc că nu dezactivase și al doilea GPS. Poate totuși aveți noroc! 🙏”, a completat un alt utilizator.

”Nu este nicio glumă”

Unii membri ai grupului au relatat experiențe traumatizante similare: ”Nu este nicio glumă! Acum 4 ani, în Sarti, pe la 2-3 dimineața, au intrat în casa noastră, ne-au luat cheile, telefoane, laptopuri, portofele… apoi ar fi plecat și cu mașina dacă nu ne-am fi opus la timp.

Așa că pot să cred că nu e glumă! PS: Iar în casă au intrat cu ranga de fier… ne-au bruscat… Proprietarul făcea ca toate astea să păstrăm liniștea, să nu se audă și la ceilalți care au închiriat… iar POLIȚIA NU A FĂCUT NIMIC… doar ne-au intervievat pe noi vreo 5 ore și cam atât.”

Experiențele povestite arată cât de expuși sunt turiștii și subliniază importanța unor măsuri suplimentare de securitate, mai ales atunci când își lasă mașinile în parcări care par sigure